Ramai la curent!

Prima Pagina

România a activat mecanismul de protecţie civilă, cerând oficial ajutorul ţărilor din UE şi NATO pentru criza de imunoglobulină

Publicat

in

România a cerut oficial ajutorul ţărilor din UE şi NATO pentru criza de imunoglobulină.  Demersurile pentru achiziţionarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Naţională „UNIFARM” SA, care va acoperi şi costurile.

„Este o solicitare de ajutor prin mecanismul de protecţie civilă pe care l-am activat în această seară pentru aprovizionarea cu imunoglobulina necesară pacienţilor noştri. Această solicitare a noastră se publică într-un sistem electronic al mecanismului de protecţie civilă,  iar statele care sunt conectate îşi iau datele şi ne transmit eventualele cantităţi pe care le pot disponibiliza pentru ţara noastră”, a spus Sorina Pintea la Digi 24.

Ea a precizat că demersul său a fost determinat de lipsa imunoglobulinei de pe piaţă şi de faptul că pacienţii au rămas fără medicament.

„Am făcut toate eforturile necesare pentru a rezolva această problemă. Statul român a suspendat clawback pentru acest produs pentru o perioadă de doi ani şi totuşi nu s-a întâmplat nimic, pe 6 februarie am anunţat că vom apela şi la acest mecanism. Pentru martie nu se preconizează să intre nicio fiolă, iar în aprilie am ceva promisiuni, dar nu mai cred. Prin urmare l-am informat pe primul ministru şi am primit acceptul să declanşăm această procedură. Această procedură este o alertă la nivel european, prin care se solicită medicamentul pentru România”, a declarat ministrul.

Ministerul Sănătăţii a precizat apoi într-un comunicat că a luat deciza de a declanşa Mecanismul European de protecţie civilă pentru asigurarea cantităţii de imunoglobulină necesară pentru tratamentul populaţiei, având în vedere discontinuităţile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană. Deciza a fost aprobată de premierul României.  

„Declanşarea acestui mecanism  se realizează în baza Deciziei nr. 1313/2013 a Parlamentului şi Consiliului European, în vederea asigurării cantităţii necesare de imunoglobulină umană  pentru tratamentul pacienţilor români. Minsterul Sănătăţii a informat  Punctul Local Naţional al Mecanismului European de protecţie civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă despre această decizie şi despre necesitatea ca această instituţie să solicite sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru furnizarea în România a cantităţilor de imunoglobulină disponibile în alte state europene”, menţionează ministerul, adăugând că demersurile pentru achiziţionarea imunoglobulinei  vor fi realizate de către Compania Naţională „UNIFARM” SA, care va acoperi şi costurile.

Ministerul Sănătăţii a explicat că discontinuităţile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de  retragerea de pe piaţă  a producătorilor care asigurau  peste 80% din necesar.

„În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătăţii în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback pentru imunoglobulină prin adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei de urgenţă nr. 100 /2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, de scutire de la plata contribuţiei trimestriale a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în prezent continuă criza de imunoglobulină pe piaţa din România,  cu impact vital asupra vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, boli auto-imune, boli neurologice etc”, menţionează MS.

În urmă cu o lună Sorina Pintea anunţa că a primit garanţia distribuitorilor că în luna aprilie vor mai fi trimise alte 1.000 de doze de imunoglobulină.

Sursa: news.ro

Cotidian

Angajatorii încep să posteze joburi pentru vară. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise sunt retailul, construcțiile, industria alimentară / HoReCa și turismul

Peste 11.500 de joburi au fost scoase pe piață în luna mai, pe fondul pregătirilor pentru sezonul de vară. Retailul, construcțiile, turismul și industria HoReCa conduc clasamentul angajărilor, iar Brașovul se află printre orașele cu cele mai multe oferte de muncă disponibile.

Publicat

in

De

Peste 10.000 de joburi au fost postate de la începutul lunii mai și până acum pe eJobs.ro și alte aproape 1.500 pe iajob.ro, aceasta fiind perioada în care angajatori din domenii precum turism sau HoReCa, dar și din retail sau construcții se pregătesc pentru vârful de activitate din sezonul cald.

„Candidații care se află în căutarea unui loc de muncă pe timp de vară sau chiar un job pe durată nedeterminată au în acest moment o serie de oportunități în domenii precum retail, servicii, construcții, industria alimentară / HoReCa sau turism. O parte din aceste joburi sunt sezoniere sau pe bază de proiect, iar sectoarele în care apar cel mai frecvent astfel de oportunități sunt turismul, retailul, naval – aeronautic, serviciile și industria alimentară / HoReCa”, declară Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Pe lângă acestea, care cumulează mai puțin de 5% din numărul total de locuri de muncă postate în ultima lună, au mai fost scoase în piață și 1.700 de poziții part-time. Cele mai multe aparțin angajatorilor din asigurări, servicii, retail, imobiliare, financiar – bancar, advertising / marketing / PR și call – center / BPO.

50% din job-uri sunt pentru candidații entry-level

Peste 50% dintre joburile postate se adresează candidaților entry-level (0-2 ani de experiență). Tot în număr mare sunt căutați și candidații mid-level (2-5 ani de experiență). Urmează cei care nu au deloc experiență, în timp ce, pentru joburile de vară, cele mai puține opțiuni sunt pentru seniorii cu mai mult de 5 ani de experiență și pentru manageri.

„Dacă ne referim strict la joburile pentru cei care nu au studii superioare, respectiv cele de pe iajob.ro, distribuția arată astfel: 37% sunt pentru muncitorii calificați, 33% pentru absolvenții de liceu și 24% pentru muncitorii necalificați”, mai spune Roxana Drăghici.

Cele mai multe oferte sunt pentru București,  Brașov, Ilfov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța și Ploiești.

Un element distinctiv al acestui sezon este gradul mai ridicat de transparență salarială comparativ cu anii trecuți. Aproape 45% din numărul total de joburi postate pe eJobs au salariul afișat, în timp ce, pe iajob.ro, procentul crește până la 80%. Exclusiv în cazul joburilor sezoniere, procentul joburilor cu salariul publicat este de 50%.

„Și candidații sunt pregătiți pentru vârful de activitate din sectoarele care cresc în sezonul cald. Numărul de aplicări din ultima lună se apropie de pragul de 1,1 milioane, cele mai multe fiind îndreptate către anunțurile din retail, servicii, financiar – bancar, construcții, call-center / BPO, industria alimentară / HoReCa și turism. O bună parte dintre candidați profită de creșterea volumului de activitate din domeniile care sunt influențate, însă opțiunea lor merge tot înspre job-urile full time pe perioadă nedeterminată și mai puțin spre part-time și joburile sezoniere, cu toate că, spre deosebire de anul trecut, numărul de aplicări pentru pozițiile cu jumătate de normă a crescut cu 32%”, explică Roxana Drăghici.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariile medii nete pentru sectoarele care se pregătesc să își extindă echipele pe timp de vară sunt de 4.500 de lei pentru industria alimentară / HoReCa și turism, 4.000 de lei pentru retail ș 6.000 de lei pentru construcții.

În acest moment, 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 7.000 pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

Citește mai departe

Prima Pagina

Festivalul Haferland revine în Transilvania: Zece sate cu biserici fortificate din zona Brașovului vor fi în sărbătoare. Nadia Comăneci și Mircea Abrudean patronează ediția 2026

Festivalul „Săptămâna Haferland” revine între 6 și 9 august în zece sate din Țara Ovăzului, cu zeci de evenimente dedicate patrimoniului săsesc din Transilvania. Ediția din acest an se desfășoară sub patronajul Nadiei Comăneci și al președintelui Senatului, Mircea Abrudean.

Publicat

in

Festivalul cultural „Săptămâna Haferland” revine în această vară cu cea de-a XIV-a ediție și promite patru zile de evenimente dedicate patrimoniului săsesc din Transilvania. Între 6 și 9 august, zece localități din Țara Ovăzului – Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri – vor găzdui concerte, spectacole, expoziții, ateliere și tururi culturale, într-un festival care atrage anual mii de vizitatori din țară și din străinătate.

Ediția din 2026 se desfășoară sub patronajul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și al Nadiei Comăneci, într-un an simbolic în care fosta mare gimnastă marchează 50 de ani de la primul „10 perfect” din istoria Jocurilor Olimpice, anunță organizatorii.

Tema din acest an, „Dor de Transilvania”, pune accent pe legătura dintre rădăcinile istorice ale comunității săsești și noile generații. Organizatorii anunță aproximativ 60 de evenimente pentru toate vârstele: vizite în biserici fortificate UNESCO, concerte de jazz și muzică tradițională, spectacole de teatru, dansuri săsești, ateliere meșteșugărești și parade ale fanfarelor tradiționale.

Muzică jazz și parada fanfarelor, în sâmbăta Haferland

Printre momentele speciale se numără recitalul „Maria Tănase” susținut de Luiza Zan & Jazzpar Trio la Cloașterf și concertul de jazz organizat în Cetatea Rupea și susținut de susținut de Luiza Zan, Mariano Castro și Muse Quartet. Ca în fiecare an, și anul acesta va avea loc un bal tradițional săsesc la Criț, susținut de formația de muzică săsească Flamingo Sound din Nürnberg. De asemenea, în cadrul ediției 2026 vor fi sărbătoriți 5 ani de colaborare dintre festivalul Săptămâna Haferland și fanfara săsească Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, printr-un moment special susținut sâmbătă după-amiază în curtea bisericii fortificate din Criț.

Tot sâmbătă după-amiază, la Criț va avea loc și parada fanfarelor tradiționale săsești, prezente în număr de trei în cadrul programului din acest an: Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, Original Karpaten-Express, Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen

Kira Hagi vine cu „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, la

Publicul va putea vizita și expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, semnată de actrița și artista Kira Hagi, un proiect artistic despre memorie, identitate și ideea de „acasă”, găzduit de Haferland.

Accesul la toate evenimentele este gratuit. Organizatorii estimează că la evenimentele dedicate Haferland vor fi peste 8.000 de participanți.

Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici: https://haferland.ro/wp-content/uploads/2026/04/ro_HAFERLAND-2026_A4-Program.pdf

14 ani de tradiții săsești la Festivalul Haferland

Început cu 14 ani în urmă, festivalul Săptămâna Haferland a devenit una dintre cele mai importante manifestări culturale ale comunității sașilor din România și din diaspora. Evenimentul este organizat de Fundația Michael Schmidt în parteneriat cu Fundația Tabaluga // Peter Maffay Stiftung, organizații fondate de muzicianul german de origine română Peter Maffay. Festivalul a fost lansat de Michael Schmidt și Peter Maffay ca un proiect comun de recuperare și consolidare a memoriei culturale a sașilor transilvăneni, cei doi co-fondatori fiind legați de o prietenie veche de peste două decenii.

Citește mai departe

Cotidian

Duelul „grelei moșteniri” între fostul și actualul primar al Brașovului. Cei doi își reproșează pierderea finanțărilor europene

Schimb dur de replici între actualul primar al Brașovului, George Scripcaru, și fostul edil Allen Coliban pe tema fondurilor europene pierdute și a proiectelor întârziate. Actuala administrație vorbește despre finanțări de peste un miliard de lei ratate, în timp ce fostul primar acuză o campanie de dezinformare și blocaje interne din Primărie.

Publicat

in

Actualul primar al Brașovului, George Scripcaru, dar și fostul primar al municipiului, Allen Coliban, s-au duelat zilele acestea în tot felul de rapoarte, declarații și explicații, fiecare dintre ei invocând „greaua moștenire” și pierderea unor finanțări europene.

Scripcaru reclamă pierderea a 1,05 miliarde lei din fonduri europene

Astfel, timpul ședinței de plen a Consiliului Local Brașov de la finalul săptămânii trecute, actuala conducere a Primăriei Brașov a reclamat faptul că fosta administrație a pierdut finanțări europene de 1,05 miliarde de lei din fonduri europene, pe programe precum Programul Operațional Regional (POR), Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul Regiunea Centru (PRC).


„Am făcut o analiză la zi pe toate programele de finanțare, fie că vorbim de POR, fie că vorbim de PNRR sau Programul Regiunea Centru, dar am început pregătirile și pentru următorul exercițiu financiar, 2028 – 2034. Consider că este important să știm de unde am plecat și ce erori s-au făcut în vechea administrație, ca să nu le mai repetăm, să știm unde suntem la acest moment și, nu în ultimul rând, să ne pregătim viitorul. Trebuie să fim conștienți cu toții, executiv și legislativ, că nu ajunge doar să scrii un titlu frumos pentru un proiect, pompos, dar după aceea să nu faci pașii necesari. Din păcate, am constatat că în 2024, la finalul anului, când am preluat mandatul, erau proiecte care n-aveau decât titlu, în rest, nu se făcuse niciun pas înainte, nu se derulase nicio etapă”, a precizat atunci primarul Brașovului, George Scripcaru.

Scripcaru susține că principalele probleme identificate au fost nerespectarea termenelor, lipsa etapelor de implementare și, în unele cazuri, proiecte aflate doar la nivel de titlu, fără pași concreți făcuți pentru realizarea lor. Unele proiecte finanțate prin PNRR erau, în noiembrie 2024, la stadiul de implementare „zero”. Pentru alte proiecte nu s-a ajuns nici măcar la 5% implementare în decurs de 4 ani. Pe Programul Regiunea Centru nu fusese depus niciun proiect nou din alocarea municipiului Brașov pe actualul exercițiu financiar european 2021–2027, a spus primarul George Scripcaru, la ședința de Consiliu Local de vineri.

Coliban reclamă o campanie de dezinformare

De cealaltă parte, primarul Brașovului în mandatul 2020 – 2024, Allen Coliban, a reclamat că că actuala administrație că este vinovată de pierderea finanțărilor europene.

„Actuala administrație încearcă să acopere propriile blocaje și întârzieri administrative printr-o campanie de dezinformare construită pe ideea falsă că Brașovul ar fi pierdut 500 de milioane de lei din PNRR în mandatul USR. Toate proiectele majore invocate de administrația Scripcaru – campusul de învățământ dual, locuințele «nZEB», autobuzele electrice, spitalul de pneumoftiziologie și boli infecțioase, infrastructura velo – au fost inițiate, pregătite și depuse în mandatul 2020–2024”, a declarat Allen Coliban, luni, într-o conferință de presă atent pregătită.


Conform fostului edil, pentru contracte semnate în 2022–2023, primii doi ani sunt în mod normal destinați licitațiilor și elaborării documentațiilor tehnice. Absența deconturilor în această perioadă nu reprezintă un eșec, ci o etapă standard de implementare.

Referitor la Programul Regiunea Centru, acesta a precizat că „apelurile au fost necompetitive, iar majoritatea proiectelor din numeroase municipii au fost depuse în apelul al doilea – 55 de proiecte, față de 35 câte au fost depuse în primul apel. Cât timp numeroase municipii au depus proiecte mari, importante ca valoare a investițiilor, în cel de al doilea apel, nu se mai poate vorbi de un eșec al administrației USR care și-a încheiat mandatul în 2024”.

Totodată, despre întârzierea proiectelor implementate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (cum a fost cazul garajului RATBV sau parcarea multietajată din Bartolomeu), fostul edil a spus că documentația inițială avea lacune și a fost nevoie de actualizarea ei.


„Scripcaru încearcă să explice fiecare eșec prin «Coliban e de vină». Au preluat proiecte mature, cu finanțări obținute, cu documentații pregătite și cu proceduri lansate”, a încheiat Allen Coliban.

Totodată, Coliban nu s-a sfiit să arunce acuze directe, invocând „sabojate” chiar din interiorul primăriei, în mandatul său. Numele vehiculat de fostul primar este cel al Biancăi Kraila, actuala șefă a Direcției Programe-Comunicare” și coordonatoarea Serviciului Proiecte și Strategii, în ultimii zece ani, după cum a prezentat-o Coliban.

Citește mai departe

Trending