Ramai la curent!

Cotidian

Cine este Adrian Folea, noul subprefect al județului Brașov

Publicat

in

Noul subprefect al județului Brașov, Adrian Laurențiu Folea, a fost învestit azi în funcție și a depus jurământul, în prezența ministrului secretar de stat Mihai Dan Chirică. 

Noul subprefect va coordona activitatea ce ține de titlurile de proprietate de fond funciar a Instituției Prefectului, avînd în vedere că Adrian Folea vine după o perioadă de 11 ani în care a lucrat la APIA.
„Sunt convins că la partea de fond funciar nu vor fi probleme, însă toate atribuțiile care îmi vor fi date vor reprezenta prioritatea zero pentru mine“, a declarat noul subprefect, Adrian Folea.

Prefectul județului, Marian Rasaliu, s-a arătat încrezător în colaborarea sa cu Folea, despre care spune că își va putea aduce contribuția pe problemele de fond funciar pe care le are de rezolvat Brașovul, în perioada următoare. 

„Adrian Folea este un specialist și un om cu mare experiență în domeniul nostru cel mai fierbinte în acest moment, cel funciar, agricol și de zootehnie. Eu sunt convins că vom face echipă bună împreună și că com avea rezultate bune în activitatea noastră“, a declarat Marian Rasaliu. 

Noul subprefect a fost detașat temporar de la APIA Brașov, unde este director adjunct. 

Adrian Folea locuieşte în Râşnov şi este de profesie medic veterinar. În perioada 1994 –2007 a lucrat la Institutul de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pajişti, după care şi-a desfăşurat neîntrerupt activitatea la APIA Braşov. La APIA a avansat în timp, de la funcţia de consilier la cea de director executiv. Din anul 2013 Adrian Folea este director adjunct al APIA, post pe care l-a ocupat prin concurs.  

Cotidian

FOTO. Capturarea albinelor care „ocupă abuziv” o casă, o operațiune complicată. Anul acesta, în Brașov au fost două intervenții

Publicat

in

Albinele și viespile pot fi „musafiri nedoriți” într-o casă. Insectele își amenajează un cuib, apoi încep să zboare prin zonă, devin agasante, intră în case și, dacă se simt amenințate, îi pot înțepa pe locatari. Pentru a-i scăpa pe brașoveni de această problemă intervine un angajat al municipalității, Viorel Mihai, care este și apicultor. El spune că anul acesta a avut două intervenții de acest fel, ultima fiind luni, pe strada Lungă.


Procedura în cazul albinelor este ingenioasă și necesită răbdare. În primă fază, este luat cuibul de albine, inclusiv regina și mutat într-un stup. Apoi, pentru a fi „momite” albinele care nu au ajuns în stup, este folosită miere. Apoi, trebuie răbdare, până când se adună toate albinele și intră în stup. Ulterior, stupul este dus la stupină.


„La început, noua familie are nevoie de ajutor, astfel că, o perioadă, pun rame cu miere în stup. În timp, albinele se oganizează, apoi încep să producă miere”, ne-a declarat Viorel Mihai.

De regulă, Viorel Mihai rezolvă singur problema albinelor și viespilor care „ocupă abuziv” o clădire, însă, când cuibul este la înălțime mare, vin în ajutor pompierii, cu o autospecială cu nacelă.
Brașovenii care care descoperă că în clădiri au apărut cuiburi de viespi sau albine, pot reclama problema la Primăria Brașov sau la Serviciul Local pentru Situații de Urgență Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Trending