Restaurant din Piața Sfatului, închis de Protecția Consumatorului. Un alt restaurant din Parcul Noua, pe lista neagră a inspectorilor

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului (CRPC) Brașov au verificat zilele acestea mai multe unități de alimentație publică din Brașov. Potrivit șefului CRPC Brașov, Sorin Susanu, în urma acestei acțiuni a fost dispusă închiderea Vlahia Resturant & Lounge din Piața Sfatului, după ce la unitatea respectivă au mai fost făcute în ultima perioadă unele controale, dar deficiențele constatate nu au fost remediate. Printre altele, la această unitate a fost descoperită carne preparată care nu a fost consumată și a fost congelată, cel mai probabil pentru „refolosire”. De asemenea, au fost găsite produse expirate, iar pe scări au fost găsite recipiente cu mâncare. 

Probleme au fost descoperite și la Restaurantul Pescăruș din Brașov, în principal produse expirate și cane necorespunzătoare, a explicat șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor. „În urma acestui control, produsele cu probleme au fost confiscate. Controlul este în curs, pentru că în ziua verificărilor la fața locului nu au fost găsite documentele, astfel că deținătorii unității vor trebui să vină la sediul CRPC în 2 mai, cu toate actele solicitate. Ulterior vom lua măsurile legale”, a explicat Sorin Susanu. Acesta a mai spus că unitatea de alimentație publică din Parcul de la Noua nu are autorizație de funcționare emisă de Primăria Brașov. „Nu este prima dată când descoperim probleme la această unitate”, a mai spus șeful CRPC. 

Până la finalizarea controlului, inclusiv în minivacanța de 1 mai, Restaurantul Pescăruș rămâne deschis. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.