Connect with us

Cotidian

FOTO. În anul Patrimoniului European, în anul Centenarului Marii Uniri, Cetatea Brașovului este o pată neagră pe obrazul orașului

Published

on

În anul Patrimoniului European, în anul în care Brașovul se pregătește de Centenarul Marii Uniri și în anul în care și-a propus să „renască” din punct de vedere cultural, câteva dintre „piesele de rezistență” pentru istoria orașului sunt lăsate în paragină. Probabil că în acest moment, cea mai ingrată sarcină pentru un brașovean ar fi să plimbe un turist în jurul cetății.

Dacă un brașovean ar vrea să  plimbe un turist prin jurul Cetății, el va avea de spus povestea orașului, inclusiv cea recentă, pentru că i se va pune întrebarea: „De ce este atât de neîngrijit totul? De de ce sunt încuiate turnurile? De ce sunt rupte scările? De ce este mizerie? De ce?… ”. Brașoveanul (dacă este la curent cu întreaga poveste) îi va explica turistului: „În acest moment nu este clarificată situația juridică a turnurilor. În conformitate cu Hotărârea Guvernului României nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al județului Brașov, Cetatea Fortificată a Brașovului, Bastionul Țesătorilor, Bastionul Frânghierilor, Bastionul Postăvarilor Bastionul Cojocarilor, Turnul Alb, Turnul Negru sunt cuprinse în anexa 2 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Brașov. Obiectivele enumerate mai sus sunt cuprinse și în anexa nr. 1 a HG 972/2002 cuprinzând inventarul bunurilor aparținând domeniului public al județului Brașov. Consiliul Județean a adoptat hotărârile privind radierea monumentelor din anexa 2 a actului normativ emis în anul 2002, dar mai este nevoie de o Hotărâre de Guvern care… nu mai vine”. 

Dar oare vizitatorul, care vine să „vadă” trecutul, să viziteze reședința „întâiului județ turistic al României”,  va avea răbdare să asculte istoria ping-pong-ului instituțional? Nu știm exact. Dar sunt mari șanse ca probabil el să încerce să își facă un selfie. Atunci, brașoveanul-ghid, ușor rușinat, va fi pus în situația de a-l muta subtil într-o parte sau alta, pentru a nu se imortaliza cu tot cu banda de semnalizare în spate.   

Practic, nu este monument reprezentativ din centura fortificată care să nu aibă probleme, ce e drept, multe dintre ele minore, dar suficiente pentru a face o reclamă negativă Brașovului.

La Turnul Alb vizitatorul va trebui să fie avertizat că, înainte de a admira panorama, trebuie să fie atent unde calcă, pentru că au început să dispară scândurile de pe platformă sau de pe scările de la intrarea în turn. Ba va mai vedea și „scrieri poetice” sau declarațiile de dragoste de pe ziduri. 

După Alb, turistul este dus la Turnul Negru, lângă care vede o „chestie cu mulți lați”,  care sare în ochi. „Ce e chestia asta?”, e întrebarea lui firească. „Cred că e scena de la ediția de anul trecut a Festivalului Amural”, e posibilul răspuns al brașoveanului-ghid. Apoi vizitatorul urcă pe platforma de la intrarea în turn, pentru a admira priveliștea. Vede că grilajul este deschis. Încearcă la ușa de lemn. E încuiată. Se uită prin gemulețul spart… multe panouri depozitate în încăperea vizibilă. Măcar bine că platforma și scările sunt solide. Ar mai trebui, pe ici, pe colo, strâns câte un șurub, pentru care nu va cere Curtea de Conturi note explicative. La plecare, turistul mai vede deschis și grilajul catacombelor dat la o parte… interesant, pasaje secrete!… dar instinctul de conservare este mai puternic, așa că nu intră.

Turul cetății continuă… o trecere pe lângă actualul sediu al Arhivelor Naționale, cu fațada scorojită, trecere pe lângă Poarta Ecaterinei (partea dinspre care se vede Șcheiul) , unde nu sunt termopane. Apoi urmează porțiunea de sub Tâmpa, după ce se trece pe lângă Baza Olimpia, unde nu a fost demontat încă patinoarul.

Prima oprire pe Aleea de Sub Tâmpa este Bastionul Țesătorilor: impozant, dar revendicat de Biserica Evanghelică și administrat de Consiliul Județean Brașov. Rezultatul? Nimeni nu se implică, așa ca printre țiglele care protejează porțiunea mai groasă din zid ce dea mai subțire a început să se dezvolte o pădurice viguroasă.

Mergem cu turistul mai departe: turnurile de sub Tâmpa … la toate scările sunt distruse și a fost pusă din belșug bandă de semnalizare. La fel și în spatele Complexului Agrement, unde, pe zidul de apărare era o platformă de lemn de pe care se poate admira orașul vechi, dar turistul poate citi mesajul: „Bine ați venit! / Welcome!”.

Decorul este completat de gunoaiele ascunse în perimetrele unor construcții defensive, care nu au mai fost refăcute, ci au fost marcate doar fundațiile.

 

Continue Reading
2 Comments

2 Comments

  1. Iza

    02/04/2018 at 10:22

    Am vazut zilele trecute o postare asemanatoare de la Turnul Artelor .

  2. Alex

    21/09/2018 at 11:01

    Da era o mizerie de nedescris la turnuri in vara acestui an. Motiv pentru care s-a demarat o actiune de curatenie lansata de voluntari nu stiu care dar si cei de la AMURAL. Scenele de la AMURAL au fost demolate si cea de anul trecut, urmand luna asta si scena de la editia de anul acesta sa fie demontate. Pasarelele la Turnul alb au fost consolidate si refacute cu ocazia lui AMURAL anul acesta dar si a marelui festival „Cerbul de Aur” editia aniversara. Doar turnurile de la poala Tampei sunt in paragina. La Turnul negru grota a fost curatata complet de gunoaiele lasata de oamenii strazii care au dormit acolo acum 20 ani, de catre voluntari, lasand loc unor scanduri refolosibile pentru urmatoarea editie AMURAL. Echipa AMURAL a curatat si zona dinspre centrale de balariile crescute acolo, si are un plan de reabilitare a fostului cinematograf „Popular(Royal)”.

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending