Connect with us

Cotidian

Primăria Brașov reia licitația pentru ridicările mașinilor parcate aiurea. Condițiile au fost modificate

Published

on

Zilele acestea a fost publicat un nou anunț de concesionare  privind ,,Delegarea gestiunii prin concesionarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov”, după ce la licitaţia de la începutul lunii martie nu s-a prezentat nici o ofertă. Perioada pentru care se va încheia contractul de concesiune este tot de 5 ani, cât era prevăzut şi în procedura anterioară.

,,Sper ca de data aceasta să avem măcar o ofertă şi să putem încheia un contract, astfel încât să scadă din ce în ce mai mult situaţiile în care unii confundă intersecţiile sau trecerile de pietoni cu parcările. Nu am făcut modificări majore la caietul de sarcini, cu excepţia faptului că nu a mai fost prevăzută o suprafaţa minimă pentru depozitare maşinilor ridicate şi, de asemenea, nu mai este prevăzută nici o sumă minimă care trebuie virată de concesionar ca redevenţă. În cazul acestui criteriu eliminat din caietul de sarcini, am ţinut cont de faptul că nu depinde de concesionar câte maşini sunt parcate neregulamentar şi pentru câte dă poliţia dispoziţie de ridicare, astfel încât nu putem calcula un prag minim de redevenţă”, a precizat viceprimarul Laszlo Barabas.

Conform prevederilor H.C.L. nr. 479/2017, art. 4, tarifele aprobate sunt următoarele:

Tariful de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone: 300 de lei;

– cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone: 370 de lei;

Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone: 150 de lei;

– cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone: 200 de lei;

Tarif zilnic depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă: 50 de lei;

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data şi ora depozitării, nefracţionat.

Detalii procedură:

Obiectul procedurii: Delegarea gestiunii prin concesionarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov;

Durata contractului: 60 de luni;

Termen limită pentru depunerea ofertelor: 15.06.2018;

Tipul procedurii: licitaţie deschisă;

Criterii de evaluare:

80 de puncte – preţul ofertei

20 de puncte – timpul de intervenţie

 Preţul ofertei reprezintă 80% din criteriul de evaluare

S-a ales ca şi criteriu de evaluare redevenţa, deoarece cu cât redevenţa este mai mare, cu atât veniturile realizate de Municipalitate sunt mai mari. Timpul de intervenţie – Timpul de intervenţie maxim este de 30 de minute, punctajul creşte în funcţie de reducerea timpului.

S-a ales punctarea timpului, deoarece cu cât timpul de intervenţie este mai mic, cu atât se reduce disconfortul pricinuit de parcarea neregulamentara a autovehiculului ce urmează a fi ridicat.

 Prevederi caiet de sarcini – extras:

Operațiunile prevăzute sunt:

– fotografierea vehiculelor supuse ridicării, inclusiv a bunurilor aflate, la vedere, în interior, care să înregistreze şi să redea data şi ora efectuării operaţiunii de ridicare.

– ridicarea și transportarea cu mijloace speciale a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Municipiului Braşov.

– depozitarea şi paza (inclusiv a bunurilor aflate, la vedere, în interior) a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Municipiului Braşov.

– eliberarea în conformitate cu prevederile regulamentului a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a  Municipiului Braşov.

Autoutilitarele specializate trebuie să fie dotate cu:

     – dispozitiv tip H de ridicare cu 4 puncte de agăţare cu capacitate de min. 3,5 t – 2 buc;

– lămpi cu lumina galbenă intermitentă şi să fie echipate indicatoare şi dispozitive pentru semnalizarea locului de lucru când operează în flux curent;

     Pe  durata desfăşurării acţiunilor, vehiculul de ridicat şi transportat trebuie să aibă inscripţionate la loc vizibil denumirea societăţii operatoare, activitatea pe care o desfăşoară, locul de depozitare şi numărul de telefon.

 Autovehiculele utilizate şi destinate special acestor activităţi trebuie să fie prevăzute cu platformă şi dispozitiv de ridicare cabestan/macara, sistem de role pentru transport prin remorcare şi să fie avizate R.A.R. şi avizate/autorizate I.S.C.I.R.

Cel puţin una din macaralele montate pe autospeciale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. să aibă braţ telescopic, pentru o uşoară manevrabilitate şi siguranţă în manipularea vehiculelor voluminoase
  2. braţul telescopic să fie special conceput pentru ridicat maşini şi prevăzut cu ghidaje laterale pentru eliminarea jocurilor, astfel încât să se asigure integritatea vehiculelor în timpul operaţiunilor de ridicare
  3. raza de acţiune trebuie să fie de cel puţin 7.5 m
  4. posibilitatea de rotire trebuie să fie de 360 de grade, cu limitarea capacităţii peste cabină (condiţie de stabilitate şi protecţie axă faţă )
  5. să existe picioare de calare (cel puţin 2 buc.) cu telescopare, obligatoriu, hidraulică pe sol şi cu un martor luminos în bord pentru marcarea poziţiei de transport
  6. momentul de ridicare util cu braţ de 7.5 m trebuie să fie cel puţin de 15,8 tm
  7. distribuitorul de comandă trebuie să fie capabil să gestioneze debite, astfel încât să poată executa cel puţin şi 2 – 3 comenzi simultan
  8. levierele de comandă trebuie să aibă aceiaşi dispunere pe ambele părţi.
  9. macaraua trebuie să respecte obligatoriu condiţiile de blocare electronică a levierelor de calare în timpul lucrului cu macaraua
  10. macaraua trebuie să fie echipată cu sistem electronic de protecţie la suprasarcină cu afişarea electronică a încărcării cilindrilor de ridicare
  11. este de preferat existenţa unui sistem de avertizare electronic necesar afectuării operaţiunilor de service .

Platformele pentru transportul vehiculelor:

– să fie acoperite în totalitate cu table de aluminiu striate pentru o rezistenţă maximă la coroziune, aderenţă foarte bună şi o greutate proprie scăzută

– să fie dotate cu scări de acces, cutie de scule, apărători de noroi.

Prestatorul are obligaţia să deţină un număr de minim 1 telefon mobil/echipaj pentru a putea comunica în orice moment cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Braşov.

Sistem de înregistrare (foto sau video) a stării autovehiculelor ce urmează a fi ridicate. Pe parcursul primului an de activitate prestatorul are obligaţia de a se dota cu cameră video pentru înregistrare.

Cotidian

Urmează concedieri la Prefectura Brașov. Instituția rămâne cu 36 de angajați

Published

on

Prefectura Brașov își va reduce numărul de angajați, până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Cătălin Văsii, care a menținat că în prezent la nivelul instituției sunt ocupate 40 de posturi și, în urma reorganizării instituției, vor mai putea fi ocupate 36 de posturi.

„Până la finalul acestei săptămâni trebuie să stabilim noua structură. Din nefericire, nu avem persoane care să se pensioneze”, a declarat prefectul.

Totodată, el a menționat că, în continuare, în cabinetul prefectului își vor desfășura activitatea doi consilieri. De asemenea, de restructurări nu va fi afectat corpul de control al prefectului, structura de securitate și vor rămâne în funcție trei șefi de servicii. Totodată, vor fi menținute două posturi care sunt acum vacante: șef serviciu corp control și secretar general (care este acum ocupat prin delegare).

În acest moment, organigrama Prefecturii Brașov include 50 de posturi (nu sunt luate în calcul cele de la „Pașapoarte” și „Înmatriculări”), dintre care 10 sunt vacante.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Brașov implementează sistemul „Big Brother” pe Tâmpa. Turiștii care merg de la Panoramic la „litere” sau pe vârf vor fi supravegheați

Published

on

Gunoaiele aruncate în principal de turiștii care urcă pe Tâmpa cu telecabina, apoi merg pe jos până la „litere” (inscripția de pe Tâmpa) sau pe vârf sunt o problemă ce nu a putut fi rezolvată de administratorii ariei protejate.

Patrulele nu au avut succes, iar campaniile de ecologizare sunt o soluție de moment, pentru că lasă liber terenul pentru alte deșeuri aruncate aiurea.

Acum, Primăria Brașov a anunțat un nou plan: a început montarea unor camere de supraveghere în zona platformei de Belvedere (de lângă vârful Tâmpa) și pe traseul dintre Panoramic și zona literelor. În plus, în aceastră zonă va fi extins și iluminatul public.

De asemenea, pe Tâmpa se fac lucrări de reparații a mobilierului existent, a balustradelor de protecție, dar și o campanie de curățenie.

Continue Reading

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Trending