O firmă din Bucureşti va face documentaţia tehnică aferentă lucrărilor de reamenajare a malurilor canalului Timişşi realizarea unei zone verde cu trotuare pe str. Castanilor. Contractul a fost câşticat de SC MVP Arhitecture SRL Bucureşti, pentru suma de 41.373,90 lei + TVA, iar studiul de fezabilitate şi restul documentaţiei trebuie să fie gata în trei luni. Suma de atribuire a contractului este extrem de apropiată de suma estimată: 41.474 lei fără TVA.
,,Ieri am semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru reamenajarea acestei zone. Prin acest proiect încercăm să transformăm Castanilor dintr-o stradă de legătură între două artere de circulaţie importante, Iuliu Maniu şi 15 Noiembrie, într-o alee de promenadă prin reintroducerea în peisajul urban al râului Timiș și transformarea cursului de apă într-un spațiu public care să facă legătura între Filarmonica Brașov şi Aula Universității Transilvania. Această reorganizare a spaţiului public este menită să redea zona pietonilor şi să limiteze existenţa unor insule de caldură, prin înlocuirea asfaltului cu materiale permeabile, naturale, care prin natura lor nu reţin căldura. Şi nu în ultimul rând, această stradă poate juca un rol foarte important în delimitarea clară a zonei Centrul Civic de zona Centrului Istoric, modernistă la est de strada Castanilor şi istorică la vest de această stradă. Această delimitare poate să funcționeze ca un motor pentru regenererea fronturilor de pe bulevarde și redefinirea mobilității din Centrul Istoric, cu accentul pus pe circulația pietonilor”, a declarat viceprimarul Braşovului Laszlo Barabas.
Practic, proiectul de reamenajare a străzii Castanilor presupune renaturarea Canalului Timiș pe o lungime de 165 m și o lățime de 3 m, precum și reamenajarea profilului străzii Castanilor. Pentru reintroducerea cursului de apă în peisajul urban, în tema de proiectare se arată că este necesară desființarea unui spațiu verde cu o suprafață de 300 mp, care presupune și o operațiune delicată de strămutare a 12 copaci, urmând ca aceștia să fie mutați între castanii existenți, asupra cărora nu se intervine. De asemenea, pentru ca această promenadă să fie amenajată, va fi nevoie de mutarea stației de monitorizare a aerului, în tema de proiectare fiind propusă reinstalarea acesteia pe strada Memorandumului. Totodată, se va lua în calcul desființarea locurilor de parcare de pe marginea drumului, iar iluminatul public va fi refăcut.
Mai multe detalii despre tema de proiectare AICI.
Canalul Timiș, cu o lungime de aproximativ 17 kilometri pornește din zona Dâmbul Morii și, în cea mai mare parte trece pe sub oraș. Cursul de apă a fost acoperit în anii ’60 – ’70, după ce mai multe fabrici din domeniul industriei ușoare deversau apele uzate în acest canal, iar mirosul era insuportabil. După Revoluție, fabricile s-au închis, astfel iar apa din canal s-a curățat, astfel că descoperirea lui nu ar mai reprezenta o problemă.
Fii primul care comentează