Turist din București, reținut 24 de ore, după ce a intrat cu motocicleta în Piața Sfatului și a lovit un polițist local

Un bucureștean și-a petrecut 24 de ore din vacanța la munte, „la răcoare“, în arestul Poliției, după ce a lovit un polițist local aflat în serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice pe zona Centrului Istoric.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, când polițistul local a încercat să îl operească pe turist să intre cu motocicleta în Piața Sfatului- un loc pietonal și foarte aglomerat la ora respectivă. 

Cu mult tupeu și aroganță, bucureșteanul a trecut de agentul de la Locală, a circulat pe două roți pe trotuar, punând în pericol trecătorii, după care s-a oprit cu vehiculul în sectorul de acces către Biserica Neagră. Polițistul local i-a cerut să se legitimeze, timp în care îi explica faptul că accesul este interzis pentru motoare sau alte vehicule. Bărbatul, care era însoțit de prietenii lui, tot pe două roți (un barbat și o femeie), a devenit extrem de iritat de insistențele agentului și a început să filmeze scena în care chiar el  era personajul principal. În momentul în care și omul legii își strângea probe pentru a putea completa procesul verbal, bucureșteanul a dat frâu liber agresivității, lovindu-l pe polițist cu piciorul în zona abdominală“, relatează purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru. 

Pentru că povestea începuse să escaladeze, au fost alertate echipele de intervenție și rutiera de la Poliția Locală Brașov, care au reușit să aplaneze scandalul. Bărbatul a fost condus la Secția 1 de Poliție, unde a fost predat echipelor de la municipiu. Bucureșteanul a fost audiat și prezentat Parchetului, iar procurorul de serviciu a dispus reținerea agresorului pentru 24 de ore. Pe lângă aceste probleme, turistul riscă și sancțiuni pentru refuzul de legitimare, dar și  pentru parcarea vehiculului în zonă interzisă.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.