Campioana olimpică Paula Ivan, ambasadoare a Crosului 15 Noiembrie. Atleții de top ai României vor fi la start

Fosta atletă Paula Ivan va fi ambasadorul Crosului „15 Noiembrie“ de la Brașov, care în acest an va intra și pe Agenda Federației Internaționale de Atletism. Paula Ivan este campioană olimpică la Seul, în 1988, când a și stabilit recordul olimpic la 1500 de metri, o performanță care stă în picioare și acum. 

„Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la fabuloasa victorie a Paulei Ivan de la Seul, 30 de ani în care recordul olimpic nu a fost doborât de nicio altă sportivă! Nu este întâmplător faptul că Paula Ivan este astăzi ambasadorul unei competiţii sportive de o vârstă apropiată cu cea a recordului olimpic: Crosul 15 Noiembrie, aflat la a 29-a ediţie!“, anunță organizatorii. 

„Datorită unui cros am fost selecționată prima dată pentru atletism și nu puteam rămâne indiferentă astfel, la propunerea făcută de organizatorii Crosului 15 Noiembrie. În urmă cu 10 ani am și fost prezentă la acest cros în Brașov, mi-a plăcut și mi-am dorit să mai ajung în perioada aceea a toamnei, din nou la Brașov. Sunt bucuroasă că am fost aleasă să promovez această competiție, pentru că simt că și după atâția ani, iubitorii de sport apreciază ceea ce am făcut pentru România. Nu a fost ușor să ajung la performanțele pe care le-am atins dar nici imposibil să ajung acolo. Am ajuns pe cea mai inaltă treaptă cu multă muncă, cu sacrificii, dar a meritat în cele din urmă. Pentru faptul că după 30 de ani după ce am obținut recordul olimpic, sunt din nou apreciată, asta mă face fericită. Voi fi alături de dumneavoastră la Crosul 15 Noiembrie și sper să fiu prezentă la fiecare ediție ce va urma“, a spus Paula Ivan. 

În acest an, traseul va fi omologat de un reprezentant al IAAF (Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism). În acest sens, Christian Delerue – măsurator internațional IAAF de gradul A, a sosit marți la Brașov și va măsura traseul cu ajutorul dispozitivului “Jones Counter” şi printr-o serie de procedee ştiinţifice de calibrare şi verificare, traseul Crosului 15 Noiembrie. Traseul din acest an va porni din interiorul uzinei Roman, de la secția 440, unde în 1987 a pornit revolta muncitorilor împotrva regimului comunist.  

Astfel, toate recordurile înregistrate pe acest traseu vor putea fi recunoscute la nivel mondial!

Primii sportivi de elită care şi-au anunţat deja participarea la Crosul 15 Noiembrie sunt sportivii români Ancuţa Bobocel, Roxana Bîrcă, Alexandru Nicolae Soare şi Adrian Garcea, precum şi Sergiu Ciobanu care reprezintă Irlanda.

  • Ancuţa Bobocel (ROU) este una dintre atlete de elită ale României, fiind o specialistă a probelor de 3000m şi 3000m obstacole. A participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, la campionate mondiale şi europene. Anul acesta s-a clasat pe locul 2 la Cupa Europei de 10000m (cu un nou personal best) şi pe locul 1 cu echipa României în cadrul aceleiaşi competiţii. Este campioană naţională multiplă la probele de 800m, 1500m, 3000m, 5000m şi 3000m obstacole, campioană balcanică, campioană europeană de tineret şi vicecampioană mondială universitară.
  • Roxana Bîrcă (ROU) este specialistă a probei de 5000m şi a participat la Olimpiada de la Londra. Este campioană balcanică în proba de 10000m, medaliată cu aur la Jocurile Francofoniei din 2017 şi medaliată cu bronz în proba de 5000m în cadrul aceleiaşi competiţii. A ocupat locul 4 la Campionatele Europene de Atletism de la Helsinki în anul 2012 în proba de  5000m şi deţine titluri de campion naţional la probele de 5000m şi 10000m.
  • Alexandru Nicolae Soare (ROU) este una dintre speranţele României în alergările de fond, anul acesta apropiindu-se vertiginos de recordul naţional al probei de 10000m, cu un timp de 28.25.38, cel mai bun rezultat alergat de un sportiv român în ultimii 40 de ani, în această probă! Alexandru Nicolae Soare este dublu vicecampion mondial universitar în proba de 10000m, vicecampion european de tineret şi are numeroase titluri de campion naţional.
  • Adrian Garcea (ROU) este vicecampion balcanic de juniori în proba de 1500m şi este una dintre tinerele speranţe ale semifondului românesc. Are numeroase victorii în competiţii internaţionale.
  • Sergiu Ciobanu (IRL) reprezintă Irlanda în competiţiile internaţionale şi are rezultate bune în competiţiile de fond, în care s-a specializat. Anul acesta va participa cu echipa naţională a Irlandei la Campionatele Europene de Atletism.

Crosul 15 Noiembrie (ediția a 29-a) se va desfăşura duminică, 11 noiembrie 2018. Startul se va da la intersecția străzilor Carpaților cu Poienelor, la poarta SC Roman SA (Str. Poienelor, Nr. 5), iar concurenții vor alerga pe un traseu ce are o lungime de 5 kilometri și următoarele repere: Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – Hidromecanica – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul Sică Alexandrescu – Modarom – Prefectură.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.