Consiliul Județean Brașov a lansat oficial licitația pentru următoarele 9 obiective de construit pentru Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav. În această etapă vor fi execuate printre altele, clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, rețelele interioare ale aeroportului și platform antisuflu. În acastă etapă, investiția este estimată la 28,632 milioane lei fără TVA (peste 34 de milioane cu TVA).
În această etapă construcția celor 9 obiective a fost scoasă la licitație „la pachet“, cu proiectare și execuție. Din cele peste 28 de milioane, 1,226 milioane lei reprezintă costurile estimate pentru proiectarea celor nouă obiective, iar restul de 27,405 milioane lei, costurile estimate pentru execuția lor.
Ofertele se vor putea înregistra pînă la data de 3 septembrie.
Conform datelor de pe SICAP, la evaluarea ofertelor 15% va conta capacitatea profesională a experților pentru execuția lucrărilor, astfel că din cele 100 de puncte, această componentă va primi maxim 15. În acest caz va fi verificată experiența specifică a șefului de șantier și a inginerului responsabil de drumuri și platform aeroportuare. De asemenea, maxim 15 puncte se vor acorda pentru capacitatea profesională a echipei de proiectare, iar 60, prețul ofertei. În proporție de 10% (adică cu maxim 10 puncte) va conta perioada de garanție acordată lucrării.
Fii primul care comentează