Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov a aplicat o nouă amendă record la lanțului LIDL, în vaoare de 70.000 de lei. Comisarii de la Protecția Consumatorilor au încheiat documentațiile aferente controlului început marți la magazinul de pe strada Al. Ioan Cuza, unde au constatat practici înșelătoare ale comerciantului, care a etichetat ca fiind românești, fructe provenite din alte țări.
„Vom acorda o atenţie deosebită magazinelor din această reţea, până când vom fi siguri că respectă toate prevederile legale in domeniu”, a declarat comisarul-șef al Comisiariatului Regional pentru Protecția Consumatorulor Brașov, Sorin Susanu.
Reamintim că, lanțul de magazine Lidl a fost amendat la Brașov cu o sumă record de 50.000 de lei, întrucât a etichetat ca fiind românești, fructe aduse din alte țări, aceasta fiind considerată de Protecția Consumatorilor, practică înșelătoare. Amenda a venit după un avertisment și după o altă sancțiune minimă. (Detalii AICI)
1 Trackback / Pingback