Un braşovean a sesizat la Protecţia Consumatorilor că i-a dispărut locul de veci

O sesizare cel puţin neobişnuită a ajuns la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor. Şeful Comisariatului, Sorin Susanu, spune că un braşovean, aparţinător al unei persoane decedate, susţine că locul de veci pe care l-a plătit împreună cu familia sa, pur şi simplu a dispărut.  Mormântul se află la cimitirul Bisericii Sf. Nicolae din Şchei. 

O situație cel puțin atipică este cercetată de noi, referitoare la „dispariția” unui loc de veci de la Biserica Sf Nicolae. Aparținătorii persoanei decedate si îngropate acolo au constatat, cu ocazia unei pomeni, ca mormântul lor …nu mai este, pe cruce este alt nume”, a declarat Sorin Susanu.

Situaţia a fost constatată duminică. Familia din Şchei a cerut socoteală preotului de la biserică dar nu a primit un răspuns relevant. Pe lângă sesizarea de la Protecţia Consumatorului, familia a depus plângere şi la Parchet, cu atât mai mult cu cât susţine că este cu plata taxelor la zi şi nici nu a primit vreo înştiinţare despre o eventuală deshumare a rămăţiţelor celui decedat. 

Comisarul-şef al CRPC spune că va verifica situaţia în teren, cu atât mai mult cu cât, se pare, n ueste o situaţie singulară. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.