FOTO. Spațiu de serviciu de pe ocolitoarea Brașovului, vandalizat înainte de a fi inaugurat

Unul dintre spațiile de servicii de pe tronsonului 2 al Ocolitoarei  a fost vandalizat înainte de a fi deschis publicului. 

„Lucrările la spațiile de servicii de pe acest segment au fost terminate, dar nu au fost recepționate.  Se preconizează ca vor fi preluate de către noi până la sfârșitul lunii când se va face recepția la întregul tronson. Constructorul a remediat toate neregulile constatate asa ca urmează recepția finală. Din păcate azi noapte a fost vandalizat unul dintre spațiile de serviciu de pe varianta ocolitoare a municipiului Brașov. Au spart un geam, clanța de la o ușa, au rupt niște racorduri de apă, ceea ce a condus la inundarea spațiului”,  a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes. 

De curând, DRDP Brașov a terminat  procedura pentru încheierea acordurilor cadru pentru  întreținere și paza, dar firmele câștigătoare nu poate începe contractul până când nu se face recepția. Până atunci paza și întreținerea tronsonului 2 al Ocolitoarei și a spațiilor de serviciu intră în sarcina constructorului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.