Elevă de la Colegiul Național „Unirea“ Brașov, plasată sub supraveghere într-un dosar de trafic de droguri

O elevă a Colegiului Național „Unirea“, reținută în această vară într-un dosar cu trafic de droguri, va fi sub supravegherea autorităților, pe o durată de 6 luni, după cum a dispus Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Braşov cu minora și a luat față de aceasta măsura supravegherii, dar sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, scrie mytex.ro.

Pe 15 iunie, eleva a fost reținută pentru 24 de ore de DIICOT Brașov, într-un dosar penal pentru furnizarea de droguri în rândul elevilor. În dosarul respectiv s-au făcut nu mai puțin de 40 de percheziții în București, Brașov și Covasna și au fost reținute 11 persoane. În această vară, procurorii DIICOT au ridicat în urma perchezițiilor, 100 de comprimate de ecstasy, aproximativ 250 de grame de cannabis și suma de 8.000 de lei, potrivit unui comunicat remis la vremea respectivă de DIICOT. Procurorii au explicat atunci că inculpații în acest dosar sunt tineri cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani, care ar fi acționat pe raza municipiului Brașov și a localităților învecinate pentru a atrage alți tineri, cunoscuți ca și consumatori de droguri, în activități de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

După cum a decis Tribunalul de Minori și Familie Brașov, pe perioada desfășurării măsurii educative de supraveghere, eleva implicată în acest dosar va trebui să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, să nu participe la adunări publice organizate sau spontane şi să nu participe la evenimente cu caracter muzical în cluburi, discoteci sau în orice alte spaţii în care se organizează astfel de evenimente, după cum a dispus instanța. În cazul în care va încălca obligațiile, ea riscă să primească o măsură educativă neprivativă de libertate dar mai severă. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.