Fostul șef al DIPI, Gelu Oltean, și iubita sa, implicați într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, rămân în arest încă o lună

Chestorul Gelu Marin Oltean, fost șef al DIPI (Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Poliției), iubita lui și cetățeanul britanic alături de care ar fi organizat ritualuri specifice medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc – rămân în arest preventiv pentru încă o lună.

Magistrații brașoveni au admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaților Gelu Marin Oltean, Youness Amal-Vanessa și Lishman Thomas Ivor Mowbray. Solicitarea a fost a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov.

Propunerea a fost admisă, pe 7 ianuarie, de Tribunalul Brașov, dar inculpații au formulat contestații, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde s-a menținut decizia primei instanțe, fiind respinse contestațiile. Mandatele au fost prelungite pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de astăzi, 14 ianuarie, până pe 12 februarie. 

Decizia, luată luni de instanţa de apel, este definitivă.

Decizia Curții de Apel Brașov: „Respinge contestaţiile declarate de inculpaţii Oltean Gelu Marin, Youness Amal-Vanessa şi Lishman Thomas Ivor Mowbray împotriva încheierii de şedinţă (…) din data de 7 ianuarie 2020 pronunţată de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi de la Tribunalul Braşov, (…) pe care o menţine. Obligă inculpaţii să plătească statului sumele de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul interpretului de limba engleză în sumă de 46,30 lei se suportă din fondurile MJ“. 

Gelu Oltean, fost şef al DIPI, a fost reţinut de către procurorii DIICOT Braşov, alături de concubina lui şi un cetăţean britanic, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc.

Conform anchetatorilor, Gelu Olteanu ar fi organizat, într-o casă din judeţul Dâmboviţa, reuniuni de consum de droguri, inclusiv DMT, un drog puternic halucinogen şi considerat de mare risc, fiecare persoană participantă plătind în jur de 550 de euro.  Ulterior, cei trei au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Braşov, pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor DIICOT, măsura preventivă fiind prelungită în 7 ianuarie

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.