FOTO. După vandali, au apărut și hoții în parcările de pe DN1 din județ! SDN Brașov depune o nouă plângere penală

Secția Drumuri Naționale Brașov din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri se confruntă cu o nouă problemă legată de salubrizarea în parcările de pe marginea căilor de acces din județ.

Dacă în urmă cu mai bine de două săptămâni, reprezentanții instituției constatau că în unele parcări de pe drumurile naționale, gunoiul este pus tot pe lângă coșuri, în timp ce acestea sunt vandalizate, acum a apărut o altă problemă. Coșurile de gunoi recent instalate dispar unul câte unul! 

Astfel, directorul Secției Drumuri Naționale Brașov (SDN), Horia Stancu, spune că va merge din nou la Poliție, pentru o plângere penală, de această dată, pentru furt. 

„Problemele din parcările de pe drumurile nationale, din pacate, au ajuns la alt nivel… Daca acum câteva săptămâni reclamam că acele cosuri de gunoi instalate pe DN1 sunt vandalizate, acum au început să fie furate! Urmează să facem în cursule zile de azi o altă plângere penală!“, a declarat directorul SDN Brașov, Horia Stancu. 

 

Reamintim că în urmă cu două săptămâni, directorul SDN a depus o plângere penală la poliție, după ce angajații DRDP au găsit mai multe coșuri de gunoi vandalizate, într-o zonă de staționare pe DN 1, între Vlădeni și Perșani. n cursul anului 2018 a mai fost depusă o plângere la Poliție după ce un spațiu de serviciu de pe marginea tronsonului 2 al Ocolitoarei Municipiului Brașov (la care nici măcar nu erau terminate lucrările) a fost vandalizat.  (Detalii AICI)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.