În Poiana Brașov vor funcționa, din acest sezon de iarnă, cele mai moderne tunuri de zăpadă din România. Două din cele mai performante și moderne tunuri de zapadă, unul model TF10 și unul model TR8 au ajuns la Brașov.
Tunul model TF10 se caracterizează prin producție mare de zăpadă, raza mare de acoperire și în același timp printr-o emisie redusă de zgomot, fiind cel mai puternic tun de zăpadă și în acelasi timp, un model de eficiență. Raza mare de acțiune și suprafața largă acoperită facilitează distribuirea mai uniformă a zăpezii și ușurează operațiunile de pregătire a pârtiei.
TR8 este un model revolutionar de tun, fiind adus în premiera in Romania. Acesta înglobează o serie de inovații pe care nici un alt tun de zăpadă nu le prezintă, ridicând standardele de eficiență și de întreținere la un nou nivel.
În premieră mondial, este folosit un singur motor electric, motor ce antrenează atât turbina, cât și compresorul. Datorita motorului revoluționar, acest model de tun atinge cel mai bun nivel de eficiență de până astăzi. Ca și „fratele sau mai mare“ (TF10) tunul are un nivelul redus de zgomot.
Datorită dimensiunilor reduse și greutății ușoare, tunul este mult mai stabil și ușor de manipulat, spun administratorii domeniului schiabil.
„TechnoAlpin, furnizorul instalației de înzăpezit de pe domeniul schiabil, ne-a pus la dispoziție aceste două tunuri cu titlu gratuit pentru acest sezon de iarnă“, au mai anunțat administratorii.
Fii primul care comentează