Mai puține accidente pe domeniul schiabil din Poiana Brașov: o intervenție la 3.737 de coborâri

Foto: Salvamont Poiana Brașov

După exact patru luni, sezonul de schi 2018 – 2019 din Poiana Brașov s-a încheiat în 7 aprilie.



A fost un sezon bun, consideră șeful Salvamont Poiana Brașov, Sorin Păltânea. Zăpada a fost foarte bună, nu au fost variații de temperatură, așa că s-a putut schia în cele mai bune condiții și, cu excepția a cinci zile în care telescaunul a fost închis din caza prăbușirii unui arbore și a câtorva zile în care a bătut vântul foarte tare, instanațiile de transpot au funcționat din plin. 

„În acest sezon s-au înregistrat 2.126.248 de treceri prin turnichetele instalațiilor de transport pe cablu. Este cifra atinsă într-un sezon bun. De altfel, aceasta este cifra pe care o poate atinge acest Masivul Postăvarul”, a declarat Păltânea. 



În schimb, numărul de accidente a fost mai mic cu aproximativ 100 decât cele înregistrate în iarna trecută. „În acest sezon au fost 569 de accidente, de la simple dureri de genunchi, la entorse sau alte leziuni. Dacă este să luăm în calcul că cele 2.126.248 sunt urcări cu instalațiile de transport pe cablu, iar coborârea se face pe schiuri, rezultă că a fost un accident la 3.737 de coborâri”, a explicat șeful Salvamont Poiana Brașov. 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.