FOTO. Selecționerul Mirel Rădoi, la Brașov pentru „Cupa Corona – 100 România“

Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Mirel Rădoi, a fost prezent sâmbătă, la premierea grupelor 2009 şi 2010 de la turneul de fotbal organizat de clubul Corona, şi anume „Cupa Corona – 100 România”. Fostul mare fotbalist care a inspirat mulţi copii să se apuce de fotbal a fost asaltat de micuţii fotbalişti pentru autografe şi poze, şi şi-a amintit cu nostalgie de vremurile când şi el era la început de drum în fotbal.

Mirel Rădoi a spus că priveşte de fiecare dată copiii de pe terenurile de fotbal ca pe viitorul fotbalului. „Atunci când mă uit la ei văd viitorul şi de asta mă încântă să văd un număr mare de copii la fotbal. Ei sunt viitorul, de ei trebuie să avem grijă şi să îi creştem frumos, pentru că peste ani, ei ne vor reprezenta. Trebuie să avem grijă să aibă modele, să îi susţinem şi să îi încurajăm în tot ceea ce fac. Îi felicit pe cei de la Corona pentru că acest turneu care iată, aduce atâta bucurie în rândul celor mici.”, a spus Mirel Rădoi.

Prezent la premierea la care a fost prezent Mirel Rădoi, preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir a spus că se bucură de prezenţa selecţionerului, care a fost şi este un model pentru mulţi dintre micuţii fotbalişti de la Corona şi nu numai. „Ne bucurăm foarte tare că Mirel a fost prezent la Cupa Corona 100 România şi că cei mici au avut ocazia să ia autografe şi să facă poze cu el. Aşa cum a spus şi Mirel, este important ca cei mici să aibă modele pentru că acest lucru îi motivează. Mă bucur să văd ce frumos creşte şi pepiniera de la fotbal, unde vom urma aceeaşi strategie de la toate secţiile, şi anume de a bne creşte la Corona sportivi care să ajungă să ne reprezinte peste ani la seniori. Suntem conştienţi că dacă vom avea grijă de ei şi de felul în care ei se dezvoltă, atunci când vor fi seniori vor reprezenta o forţă şi vor fi mult mai loiali clubului pentru că aici au crescut”, a spus preşedintele Coronei.

„Cupa Corona 100 România” se desfăşoară în acest week-end la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”. La fiecare grupă de vârstă sunt înscrise câte opt echipe echipe. Pentru a lăsa micuţii să se bucure de fotbal şi de spiritul de echipă, coordonatorul secţiei de fotbal de la Corona Braşov, Adrian Szabo a decis împreună cu colectivul secţiei de fotbal ca acest turneu să se desfăşoare fără scor, la final toţi micuţii urmând a fi premiaţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.