Anunțul președintelui Consiliului Județean Brașov: „Până la sfârșitul anului, aeroportul ar putea prinde contur”

După o primă licitație anulată, Consiliul Județean Brașov semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție și a instalațiilor pentru 9 obiecte ale Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav. Lucrările vor fi realizate de compania sibiană SC Construcții SA Sibiu, care va avea la dispoziție trei luni pentru elaborarea proiectului tehnic și opt luni pentru realizarea construcțiilor propriu-zise.

Pentru serviciile de proiectare, SC Construcții SA a apelat la trei subcontractanți (SC Consitrans SRL, SC Elecktra Invest SRL și SC Protelco SA). Contractul prevede proiectarea și construirea și clădirii energetice, a remizei PSI, a posturilor de control acces, a gospodăriei de apă, a parcării auto și a drumului de acces între terminal și DJ 103C. De asemenea, constructorul sibian va trebui să amenajeze drumurile tehnologice interioare, împrejmuirile și porțile, rețelele interioare și să construiască platforma antisuflu.

Conform anunțului administrației județene, valoarea totală a contractului este de 34.026.900 lei (respectiv 1.232.778,06 lei pentru proiectare și 32.794.122,76 lei pentru execuție).

Șantier de iarnă pe aeroport?

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a estimat că în luna mai constructorul ar putea începe lucrările.

„Sper că nu vor apărea nici un fel de probleme și termenele contractuale vor fi respectate, astfel ca până la sfârșitul anului aeroportul să prindă contur. În paralel vom realiza procedurile de achiziție a lucrărilor pentru terminalul de pasageri, vom încheia protocolul cu ROMATSA, vom clarifica modalitatea de asigurare a controlului de trafic și vom face demersurile necesare pentru certificarea Aeroportului”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Brașov.

Practic, dacă se respectă graficul anunțat de președintele Consiliului Județean Brașov, cele 9 obiecte vor fi gata în luna decembrie a acestui an, asta dacă firma care realizează lucrările va avea parte de vreme bună și va lucra inclusiv în lunile reci, respectiv noiembrie și decembrie.

În ceea ce privește proiectarea și execuția lucrărilor la terminal, licitația, cu o valoare estimată de 136,097 milioane lei, fără TVA, a fost lansată în 13 decembrie 2018, iar termenul de depunere a ofertelor este 28 ianuarie 2019, după care vor urma etapele de evaluare a dosarelor depuse de firmele interesate de acest contract. Potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, constructorul desemnat în urma acestei proceduri va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectarea și execuția lucrărilor, ceea ce înseamnă că terminalul va fi gata în anul 2020, dacă nu apar probleme cu licitația și derularea contractului.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.