Brașovul ar putea avea un nou Plan Urbanistic General în 2021. Primăria spune că pentru zonele sensibile reglementările vor fi mai stricte

După ce au apărut numeroase probleme cu dezvoltările imobiliare din municipiul Brașov, Primăria a anunțat anul trecut că va pregăti un Plan Urbanistic General (PUG) al orașului mult mai „exigent”. Deocamdată, demersul este în faza de pregătire a caietului de sarcini pentru licitația prin care va fi stabilită firma care va elabora PUG-ul, iar conform reprezentanților municipalității brașovene, procedura ar urma să fie lansată în prima jumătate a acestui an. 
În ceea ce privește finalizarea planului urbanistic, reprezentanții Primăriei au precizat că acesta va fi gata până în anul 2021. 
„Noul PUG va include strategiile actuale de dezvoltare, dar și de mediu sau transport ale municipiului și zonei metropolitane, va modifica destinațiile anumitor zone de dezvoltare și va introduce reguli mult mai stricte în anumite zone sensibile din punct de vedere urbanistic, istoric și de mediu, cum ar fi, de exemplu, zona dintre Șchei și Drumul Poienii”, promite Primăria Brașov.

 Primăria va trebui să stabilească „prețul corect” pentru elaborarea noului PUG

Planul Urbanistic General al Brașovului este elaborat împreună cu specialiștii Băncii Mondiale, în baza acordului încheiat de municipalitate cu această instituție financiară. De altfel, arhitectul șef al Brașovului, Marilena Manolache, a declarat că „recomandarea Băncii Mondiale este ca valoarea contractului pentru elaborarea PUG-ului să fie una «acoperitoare», astfel încât firmele să fie interesate de proiect”. 
 
 „Caietul de sarcini este finalizat în proporţie de 90%.  Până la jumătatea lui februarie 2019 vom avea o nouă întâlnire de lucru, apoi va fi definitivată tema de proiectare, va fi obținut un certificat de urbanism – pentru că între timp au apărut modificări legislative, de la ultimul anunț privind actualizarea. După definitivarea schiței caietului de sarcini va fi publicat și calendarul de consultare publică, astfel încât publicul să poată consulta documentația și face corecțiile pe care le consideră necesare”, a declarat arhitectul şef al Braşovului. 

Dezvoltarea localităților din jur, corelată cu cea a Brașovului 

 Până acum, a mai spus Manolache, „în luna decembrie a anului trecut am avut o întâlnire cu primarii și arhitecții șefi din localitățile din zona metropolitană care sunt limitrofe Brașovului, deoarece acest plan trebuie corelat din punct de vedere al conectivității, accesibilității și compatibilității funcționale cu PUG-urile acestor localități.  De asemenea, am primit o serie de opinii sau solicitări de la cetăţeni. Unii au venit cu propuneri, alţii ne-au prezentat unele neconcordanţe ale actualului PUG. Braşovenii pot trimite şi în continuare opinii la Primăria Braşov”. 
 Actualele reglementări PUG datează din 2011 iar unele dintre acestea sunt considerate depășite de dinamica dezvoltării orașului. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.