Corona joacă miercuri meciul restant cu Măgura Cisnădie. O victorie poate aduce echipa brașoveană pe podium

Foto: Sabin Malisevschi

Corona joacă, miercuri, meciul restant cu Măgura Cisnădie o victorie în această partidă putând aduce echipa brașoveană pe podium. 

Antrenorul echipei Corona Braşov, Ion Crăciun se aşteaptă la un joc greu, miercuri, cu Măgura Cisnădie, având în vedere că echipa adversă a se află pe podiumul clasamentului, acolo unde s-a aflat şi anul trecut, de altfel. „Atunci când joci cu o echipă care se află pe podium, iar anul trecut a terminat tot acolo, nu te poţi aştepta la un joc uşor. Cu toate acestea, avem şansa de a aduna mai multe puncte, şi vom face totul pentru acest lucru. Jucăm pe propriul teren şi trebuie să ni-l apărăm cum se cuvine. Este un meci important, dar în acest moment toate meciurile sunt importante pentru că ne luptăm pentru un obiectiv pentru care luptă mai multe echipe şi după cum se vede, lucrurile sunt destul de strânse în clasament, astfel că orice punct adunat contează. Vom intra în teren, aşa cum intrăm de fiecare dată, cu dorinţa de a câştiga, dar aşa cum am mai spus-o, în mod sigur şi Măgura Cisnădie vine cu acelaşi gând la Braşov, astfel că meciul va fi unul interesant de urmărit”, a spus Ion Crăciun.



 

Din lotul Coronei va lipsi Daria Bucur, accidentată la deget în meciul din Cupa României cu CSM Bucureşti şi Georgiana Ciuciulete, aflată încă în recuperare după operaţia de menisc.

Partida dintre Corona Braşov şi Măgura Cisnădie se va disputa miercuri, 27 februarie, de la ora 17.30,. în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”. Preţul unui bilet este de 15 lei la tribuna mică şi 10 lei la tribuna mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.