Un judecător de drepturi și libertăți al Tribunalului Brașov a decis să ridice măsura controlului judiciar instituită în cazul fostului primar al Ghimbavului, Dorel Toma, dar și să-i permită acestuia să se întoarcă la serviciu, scrie brasovtv.com.
Procurorii DNA au contestat decizia, iar dosarul va fi judecat la Curtea de Apel.
Primarul orașului Ghimbav a fost arestat în vara anului trecut, la domiciliu, într-un dosar în care mai sunt implicați contabila primăriei și reprezerentanții unor firme private. DNA a început urmărirea penală împotriva edilului din Ghimbav încă din luna aprilie a anului trecut, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de abuz în serviciu.
Fii primul care comentează