Ramai la curent!

Politica

PSD Brașov îl susține pe Răzvan Popa pentru Parlamentul European. Popa „mulțumește“ printr-un atac dur la „antiromânii“ din PPE

Publicat

in

PSD Brașov anunță că susține candidatura lui Răzvan Popa pentru încă un mandat în Parlamentul European, liderii organizației fiind mulțumiți de activitatea pe care fostul viceprimar al Brașovului a depus-o din 2017 pânâ acum la Bruxelles. Nu se știe dacă și conducerea națională a partidului va fi de acord și pe ce loc îl va plasa pe Răzvan Popa, având în vedere că din primele informații, lista cu primii zece candidați  este deja ocupată, iar pentru Regiunea Centru, din care face parte și Brașovul, popunerea ar fi Victor Negrescu. 



„Brașovenii și românii sunt bine reprezentați de colegul meu, iar aici amintesc poziția sa în ceea ce privește alocațiile copiilor pe care îi au conaționalii noștri angajați în Austria. Iar atunci când atragi atenția, în cel mai înalt for european, și în privința banilor cuveniți României, îți faci datoria din poziția în care te afli”, declară Marius Dunca, președintele PSD Brașov, într-un comunicat de presă. 



Cea mai recentă ieșire publică a europarlamentarului Răzvan Popa a avut loc imediat după ce i s-a anunțat susținerea, de către PSD Brașov. Într-un comunicat transmis presei, Popa a criticat dur organizarea la București a Summitului Partidului Popularilor Europeni (PPE), familie europeană din care face parte și PNL. Eurodeputatul social-democrat a anumit această acțiunie o „defilare a antiromânilor chiar în capitala României“.

„Este sfidător că acest eveniment a fost organizat chiar în Capitala României, una dintre țările care este cel mai des atacată de politicienii din PPE. Summitul PPE a fost o defilare a antiromânilor la București, ceea ce este greu de acceptat. Și mai tragic este că politicienii români afiliați acestei familii europene se întrec în atacuri la propria țară, iar pentru asta sunt recompensați cu locuri pe liste“, a declarat Răzvan Popa. 

Răzvan Popa a ajuns în Parlamentul European în 2017, de pe poziția 19 pe lista de candidați, după ce mai mulți colegi au renunțat pe rând la mandatele din Deliverativul UE, pentru a ocupa alte poziții la nivel național. 

Cotidian

Un fost prefect maghiar al Brașovului, „ultranaționalist român”? AUR a anunțat înscrierea lui în partid, dar a retras postarea prin care a comunicat acest lucru

Fostul prefect și subprefect al județului Brașov, Romer Sandor Mihaly, ar putea face pasul către AUR, după ce un lider local al partidului i-a transmis public un mesaj de bun venit pe Facebook. Postarea a fost ștearsă la scurt timp.

Publicat

in

După ce a plecat de la UDMR și a avut o încercare de relansare a carierei politice în ALDE, fostul prefect și subprefect al Brașovului, Romer Sandor Mihaly pare a avea o nouă încercare politică. Astfel, Dragoș Botorog, coordonator regional la AUR Brașov, a postat public pe Facebook un mesaj prin care i-a urat bun venit în partid fostului subprefect.

După câteva ore însă, reprezentantul AUR a șters postarea de pe Faceboook, care a devenit astfel inaccesibilă publicului larg.

Dacă se confirmă, transferul lui Romer Sandor este unul spectaculos, având în vedere că în AUR, catalogat ca fiind un partid „ultranaționalist” și „extremist”, a racolat în rândurile sale un nume important în trecut în UDMR Brașov.

Romer Sandor a fost prefect al județului Brașov din partea UDMR timp de câteva luni, în perioada 13 martie – 31 decembrie 2014, când a preluat funcția de la Mihai Mohaci (pe atunci la PSD). Anterior, el a fost subprefect al județului. tot funcția de subprefect a ocupat-o și în perioada ianuarie – septembrie 2015.

De asemenea, el a mai fost director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov.

Citește mai departe

Politica

Demisie în direct, în plenul Consiliului Local Făgăraș. Președintele PNL Făgăraș și-a depus mandatul, în semn de protest

Publicat

in

Ședința extraordinară a Consiliului Local de marți, în care a fost aprobat bugetul local al municipiului, a fost una destul de tensionată. Imediat după ce a fost făcută prezența, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, a declarat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele din TVA, Făgărașul a primit mai puțini bani.

„Anul trecut, din banii cuveniți, ni s-au luat aproape 2,5 milioane de euro. Anul acesta, mai mult decât cele 6 milioane discutate în comisii (nu a precizat dacă este vorba de lei sau de euro – n.red), ni s-au luat aproximativ două milioane de euro. Cum să echilibrezi un buget, față de anul 2024, când ai un minus de 4,5 milioane de euro, bani care ni se cuveneau? Acești bani sunt plătiți de fiecare dintre dumneavoastră către Trezoreria statului, iar o cotă de 63% din impozitul pe venit ar fi trebuit să vină la bugetul local”, a declarat Sucaciu, care a menționat că vinivat pentru această situație este premierul Ilie Bolojan.

Consilierul demisionar nu și-a asumat bugetul local pe anul 2026

După această intervenție a luat cuvântul consilierul local Cristian Urs, care este și președinte al PNL Făgăraș, a solicitat să ia cuvântul.

Alesul a menținat că bugetul propus de primar „rostogolește datorii” și nu există susținere financairă pentru cheltuielile propuse.   

„Am asistat la ședința comisiilor de specialitate și am avut câteva amendamente ce vizau lucrări neterminate, pentru care nu există finanțări. De asemena, am ridiat problema datoriilor acumulate în ultimii zece ani, pe care actuala administrație nu și le asumă. Responsabilitatea este a fiecăruia dintre consilierii locali și trebuie să votați fără niciun fel de întrebare. Eu nu îmi asum acest buget, părăsesc această sală și vă rog să luați act de demisia mea din Consiliul Local. Vă urez succes”, a declarat Urs.

Conform notificării de demisie ce a fost depusă la registratură, renunțarea la mandat și-a produs efectul începând cu data de 19 mai 2026, ora 15.20.  

Citește mai departe

Cotidian

Sistemul de Management al Deșeurilor în Județul Brașov, în pericol din cauza disputelor politice. Administratorul public al județului Brașov: „În ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice”

Consiliul Județean Brașov riscă să piardă finanțarea europeană pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, după ce unele primării întârzie semnarea contractelor de asociere necesare depunerii proiectului.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov mai are la dispoziție aproximativ o lună pentru a depune cererea de finanțare pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov. În mare, dosarul este pregătit, însă, conform administratorului public al Județului Brașov, Szenner Zoltan, mai trebuie obținute câteva semnături, din partea unor primării, iar unele autorități locale încă se mai gândesc.

Valoarea totală a proiectului, pentru care Consiliul Județean Brașov, după aproape 2 ani de consultări, modificări și completări ale documentațiilor, a obținut acordul JASPERS (o etapă premergătoare obținerii finanțării europene), se ridică la 185 de milioane de euro cu TVA, iar proiectul va viza toate localitățile din județ. Pentru acest proiect, primăriile nu vor avea de suportat cofinanțări.

Totul este pregătit, mai puțin contractele de asociere

„Există locațiile pentru investiții, au fost date Hotărâri de Consiliu Local prin care comunele și-au exprimat acordul referitor la realizarea investițiilor, am obținut toate avizele, iar PUZ-urile au fost aprobate prin noi Hotărâri de Consiliu Local. A fost finalizat Studiul de Fezabilitate cu toate anexele lui, toate studiile de specialitate, și este în curs emiterea Acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu. Înaintea depunerii cererii de finanțare mai trebuie doar să semnăm Contractul de asociere între Consiliul Județean și toate Unitățile Administrativ Teritoriale, toate localitățile, din județul Brașov. Pentru că nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă. Avem totul pregătit, termenul final de depunere a Cererii de finanțare este luna iunie. Și totuși, mai sunt localități unde încă se mai gândesc. Chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice. În ultimele săptămâni atât eu, cât și colegii de la ADI ISO MEDIU Brașov, inclusiv președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian Ioan Veştea, am mers și am discutat cu primari, secretari, administratori publici, consilieri locali, am participat la ședințe de consiliu, am vorbit la telefon non-stop, ca să le oferim detalii și să le răspundem la întrebări. În majoritatea localităților au înțeles importanța proiectului, au răspuns prompt la apelul nostru și le mulțumesc pentru asta. Este ultimul tren, pe care nu ne permitem să îl pierdem”, a declarat administratorul public al județului, Senner Zoltan, care coordonează proiectul.

Totodată administratorul public al județului, a făcut un apel către toate partidele politice, cărora le-a solicitat să se implice în continuarea acestui proiect.

Consiliul Județean și primăriile nu pot suporta costurile

„Fac un apel către partidele politice, către primari, către consilierii locali să înțeleagă importanța acestui moment și să se mobilizeze, astfel încât să putem semna contractul de asociere la timp. Nu este un proiect al Consiliului Județean Brașov. Este proiectul întregului județ, de care vor beneficia toți locuitorii, infiferent de simpatiile lor politice”, a continuat Szenner Zoltan.

Reprezentantul administrației județene a avertizat că, în cazul în care este pierdută finanțarea europeană, Consiliul Județean sau primăriile ar fi puse în situația de a finanța investițiile din fonduri proprii:

„Nici Consiliul Județean Brașov, nici toate autoritățile locale la un loc nu vor dispune de banii necesari pentru gestionarea problemei deșeurilor în județul Brașov”.

În Sitemul de Management Integrat al Deșeurilor sunt prevăzute trei investiții principale: o instalaţie integrată de sortare şi tratare a deşeurilor reciclabile colectate separat şi reziduale, în vederea reciclării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor la Măieruş; un centru de sortare şi tratare a deşeurilor pentru reciclarea şi valorificarea deşeurilor, de capacitate mai redusă la funcţiona la Părău; o staţie de transfer, la Hoghiz.

Citește mai departe

Trending