Start într-o nouă ediție a Academiei Seniorilor. Viceprimarul Costel Mihai: „Este un program foarte drag mie, care s-a dovedit benefic pentru vârstnicii brașoveni“

Mai mulți pensionari din municipiul Brașov vor participa în această primăvară, la cursurile de „viață modernă“, la Academia Seniorilor, organizată de Direcția de Asistență Socială. După un model preluat din orașul ceh Brno, la aceste cursuri de la Academia Seniorilor, vârstnicii brașoveni vor învăța, printre altele, cum se utilizează un card bancar, cum să se păzească de infractori, cum să prevină incendiile, cum se acordă primul ajutor sau ce drepturi au ca pacienţi.



 

Potrivit viceprimarului Costel Mihai, și în acest an, cursurile pentru vârstnicii participanți la Academia Seniorilor vor fi susținute împreună cu partenerii Direcției de Asistență Socială, de la Universitatea Transilvania Brașov, Societatea Națională de Cruce Roșie a României Filiala Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al Județului Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Poliția Locală a Municipiului Brașov și Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov.

„Săptămânal, partenerii implicați în proiect propun de teme de inters general pentru vârsnicii care fac parte din academie și ne sprijină în desfășurarea cursurilor, iar pentru această implicare le mulțumesc tuturor. Academia Seniorilor este un proiect foarte drag mie, dar și asistenților sociali de la Direcție și partenerilor noștri, care în fiecare zi vin în contact cu vârstnicii. Este, de asemenea, un proiect care deja s-a dovedit benefic pentru vârstnicii participanți, de aceea îl voi susține în continuare și mă voi implica în dezvoltarea lui.  Programul a apărut ca o necesitate a comunității brașovene, știut fiind faptul că la nivel demografic, numărul vârsnicilor în Brașov este în continuă creștere, iar numărul celor care sunt lăsați singuri este și el foarte mare, ca urmare a migrării populației în afara României. În acest context, Academia Seniorilor vine ca o mână de ajutor întinsă vârsnicilor marginalizați și celor care simt nevoia să facă parte dintr-un grup, dintr-o comunitate unită. Activitățile academiei sunt menite să îi stimuleze pe participanti pentru a fi persoane active în societate și să îi informeze, cu privire la sănătatea fizică și psihică. Pe lângă acestea, cursanții învăța despre noile metode de comunicare ce țin de tehnologia mobilă și internet și sunt puși în tema cu avantajele și pericolele acestora“, a spus viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, la întâlnirea cu seniorii care vor începe cursurile Academiei.



 

Marți, de Ziua Internațională a Asistenței Sociale, a fost dat startul unei noi ediții a Academiei Seniorilor, un proiect coordonat de Direcția de Asistență Socială Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.