Ramai la curent!

Cotidian

1,3 milioane lei la Centrul Județean de Excelență în Educație, pentru condiții comparabile cu cele de la laboratoarele Universității Transilvania

Publicat

in

Municipalitatea  a alocat, în acest an, suma de 1,3 milioane lei pentru funcționarea și amenajările de la Centrul Județean de Excelență în Educație Brașov. Suma a fost aprobată în ultima ședință a CL, când s-a aprobat bugetul municipiului. 



 

Potrivit consilierului local PNL Braşov, Adrian Oprică, membru şi în consiliul de administraţie al Centrului Judeţean de Excelenţă în Educaţie Braşov, suma de 1,3 milioane de lei, investită de  Municipalitate, în institutuţia de învământ care activează la Colegiul „Nicolae Titulescu”, va aduce de la sine condiţii comparabile cu cele din centrele de învăţământ din afara ţării.

Adrian Oprică are încredere că orice investiţie în educaţie se va întoarce către Braşov şi implicit către România, care trebuie să facă toate eforturile pentru a-şi păstra tinerii în ţară la finalul studiilor.

„Orice investiţie în educaţie aduce de la sine un progres pe termen lung, iar investiţia în elevii de excelență pe care îi avem cred că se va întoarce către România prin ceea ce pot face ei aici, după ce termină studiile. Este foarte important să le oferim condiţii comparabile cu cele din instituţiile de învățământ de top din țară sau din străinătate, şi să îi facem pe tineri să nu mai fie atât de dornici să studieze în afara ţării. Faptul că şi la nivel de gimnaziu şi liceu, Municipalitatea investeşte în astfel de centre, împreună cu sponsori din comunitate, iar la Universitatea Transilvania există, de asemenea, condiţii excelente de învăţământ, nu face altceva decât să ofere o continuitate care sper să se reflecte pe viitor în dezvoltarea orașului, la care să contribuie chiar cei în care se investeşte astăzi”, a spus consilierul local PNL.

Centrul Județean de Excelență în Educație va amenaja trei dintre sălile în care lucrează elevii, transformându-le în  laboratoare de studiu practic, cu dotări de ultimă generație, comparabile cu cele de la Universitatea Transilvania.



 

În acest an, Municipalitatea alocă 1,3 milioane de lei pentru buna funcționare a acestui Centru, o parte din bani urmând să fie utilizați, pentru amenajarea laboratoarelor, în parteneriat cu un sponsor privat. Două dintre ele vor fi pentru electronică, iar al treilea de robotică, după cum a precizat Luciu Alexandrescu, directorul Centrului Județean de Excelență în Educație. Aceste laboratoare vor fi folosite pentru pregătirea practică a elevilor care frecventează Centrul Judeţean de Excelență, aici urmând să studieze inclusiv Lotul național de fizică, ce va participa la concursurile și olimpiadele internaţionale.



 

Centrul Județean de Excelență în Educație funcționează din 2016 la Brașov, într-un spațiu pus la dispoziție gratuit de Primăria Brașov, la Colegiul Nicolae Titulescu, și este finanțat de Municipalitate. Elevii de la Centru se pregătesc suplimentar în opt discipline: Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Limba și Literatura Română, Limba Germană şi Geografie.  

 După doar un an de la deschidere, elevii brașoveni au adus primele premii la disciplinele pentru care se pregătesc suplimentar: 2 medalii de aur, una de argint si una e bronz, la Concursul Internaţional de Fizică de la Voroneţ.
De asemenea, la 1 ianuarie până în prezent, elevii care se pregătesc la Centru au obținut aproape 40 de premii internaționale și 80 de premii și diplome la olimpiadele județene, iar peste 30 de elevi s-au calificat la etapele naționale și internaţionale ale unor olimpiade. 

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Cotidian

Bran Plaza, noul punct de întâlnire începând cu data de 16.04.2026

Publicat

in

Începând cu 16 aprilie 2026, BRAN PLAZA își deschide oficial porțile și propune comunității un spațiu dedicat cumpărăturilor, relaxării și timpului petrecut într-un mod plăcut, contemporan.

Gândit ca un loc de întâlnire al brandurilor, dar mai ales a experiențelor, noul centru comercial reunește o selecție de magazine, servicii și zone dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru modern și accesibil. Printre acestea, amintim Pepco, Tedi, Sinsay, JYSK, Mesopotamia, Farmacia Minigram, MEGA IMAGE, BIPA, KFC și Restaurant Allegria. Deschiderea marchează un moment important pentru viața comunității din Zărnești. Prin diversitatea brandurilor prezente în acest loc, complexul își propune să răspundă nevoilor, dar și dorințelor întregii familii. 

„Ne dorim ca BRAN PLAZA să devină mai mult decât o destinație de cumpărături; să fie un loc în care oamenii revin cu plăcere pentru branduri, pentru confort, dar mai ales pentru energia unui spațiu gândit pentru Zărnești.”, spun reprezentanții noului centru comercial. 

Prin această deschidere, BRAN PLAZA își asumă rolul de a deveni un nou reper local, aducând mai aproape branduri apreciate și oferind un cadru potrivit pentru experiențe complete.

Publicul este invitat să participe la deschiderea oficială începând cu 16 aprilie 2026, pe strada Branului Tohanul Nou, nr 82.

Citește mai departe

Trending