Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a participat luni deschiderea lucrărilor întâlnirii oficiale a Directorilor de Biodiversitate din cadrul ministerelor Mediului din țările membre ale Uniunii Europene. Evenimentul este organizat în cadrul Președinției Consiliului Uniunii Europene exercitate de România și se desfășoară la Brașov, în perioada 7-9 aprilie.
Șeful administrației județene i-a asigurat pe participanți de faptul că județul Brașov este un etalon pentru ceea ce înseamnă conservarea biodiversității. „Județul Brașov cuprinde numeroase rezervații și parcuri naționale, monumente ale naturii și situri Natura 2000. Ne mândrim că în arealul nostru trăiesc specii de plante și animale ocrotite de lege. Drept urmare, conservarea mediului și a biodiversității reprezintă pentru administrația județului Brașov o preocupare permanentă”, a precizat Adrian-Ioan Veștea.
El a amintit faptul că în anul 2003, România a ratificat Convenţia Carpatică, alături de alte state semnatare: Cehia, Polonia, Serbia, Republica Slovacă, Ucraina şi Ungaria. Obiectivul general al Convenţiei îl reprezintă cooperarea pentru păstrarea şi dezvoltarea durabilă a Munților Carpaţi, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiilor locale şi a conservării valorilor naturale şi culturale. Aderarea la Convenţia Carpatică a creat cadrul general de cooperare în domenii diverse, precum: conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității, precum și a diversității peisajelor, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apă, agricultură şi silvicultură, transport, turism, industrie şi energie.
„Legătura Brașovului cu Convenția Carpatică și cu domeniul biodiversității este și mai profundă, având în vedere că în anul 2017 ne-am luat un angajament ferm în implementarea prevederilor Convenției, și am deschis la Brașov Platforma Comună pentru Turism Durabil – Centrul România, un organism cu preocupări constante de implementare a Protocolului pentru Turism Durabil și a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Turismului în Munții Carpați”, a mai spus președintele CJ Brașov.
Fii primul care comentează