Alianța 2020 USR PLUS vrea să câștige alegerile la Brașov

După finalizarea perioadei de strângere a semnăturilor de susținere, Alianța 2020 USR PLUS și-a propus un nou obiectiv pentru alegerile europarlamentare: să câștige scrutinul!



 

„Pe Braşov, ne propunem să câştigăm alegerile, iar la nivel naţional, să concurăm serios cele două mari partide politice“, a declarat senatorul Allen Coliban, unul dintre coordonatorii de campanie ai Alianţei 2020 USR PLUS. 

Inițial, Alianța 2020 USR PLUS își propusese un scor de aproximativ 35% la Brașov, însă obiectivul a fost ridicat, mai nou, ca urmare a perioadei de contact direct în teren, cu oamenii care au semnat pentru susținere, după cum au explicat reprezentanții Alianței. 

„Am adunat, la nivel naţional, 520.000 de semnături, faţă de minimul de 200.000 cât am fi avut nevoie, iar la Braşov, peste 24.000 de semnături, ceea ce ne face să fim foarte mulţumiţi de modul în care am fost primiţi de cetăţeni. Suntem hotărâţi să câştigăm alegerile la Braşov şi suntem convinşi că se poate“, a declarat Nicolae Stoica, coordonatorul de campanie al Alianţei, la Braşov. 



 

La rândul său, senatorul Allen Coliban a arătat că în 2016, USR a adunat 17.000 de semnături de susţinere, iar la alegerile locale a strâns 28.000 de voturi, ceea ce crează premisele ca la alegerile euzroparlamentare din 26 mai 2019, unde a strâns 24.000 de semnături, să atragă voturile necesare pentru a câştiga. „Oamenii din stradă au venit spre noi cu un mesaj de speranţă şi încredere, iar asta ne face să fim pozitivi“, a spus Allen Coliban. 

Alianța 2020 USR PLUS are și un candiat de la Brașov pe lista pentru alegerile europarlamentare: Naomi Reniuț-Ursoiu, vicepreședinte al USR Brașov, aflată pe poziția nr. 11. Aceasta a explicat vineri, într-o conferință de presă, câteva dintre punctele importante incluse în programul pentru PE, după întâlnirile din teren cu cetățenii.



 

„Un obiectiv al nostru este încurajarea și susținerea bunăstării, iar educația, creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene va sta la baza acestui obiectiv. O altă prioritate a noastră este justiția, intenția noastă fiind ca în Parlamentul European să promovăm legi anticorupție. Nu în ultimul rând, în politica externă avem în vedere includerea României în spațiul Schengen, dar și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a spus Naomi Reniuț-Ursoiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.