Autospecială de peste 117.000 euro, în dotarea SVSU Brașov. Mașina poate fi folosită în orice situație de urgență

Voluntarii de la SVSU Brașov au acum o autospecială de ultimă generație pentru intervenții.



Aceasta poate ajunge aproape oriunde, inclusiv pe terenurile accidentate, și este dotată cu aparatură și echipamente ce permite intervenții în aproape orice situație, de la accidente și incendii, la eliberarea carosabilului de roci căzute de pe versanți. Vehiculul, care a costat 554.000 lei (117.872 euro) a fost prezentat miercuri de viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo, care a precizat că suma necesară achiziționării autospecialei a fost alocată de la bugetul local al Brașovului.



„Mașina este dotată cu troliu, cu generator, cu pompă de apă, scule pentru intervenții, aparate medicale detectoare de gaze, stații radio, mijloace de semnalizare, cricuri speciale pentru ridicarea greutăților, u turn de iluminat și mijloace de stins incendii. Este un vehicul ce poate fi folosit pentru primele intervenții, până ajunge ISU sau pentru situațiile în care nu este nevoie de intervențiile acestora”, a explicat viceprimarul.

Barabas a anunțat că în dotarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brașov vor intra și două autospeciale de stins incendii care vor putea fi utilizate în Șchei, unde sunt străduțe foarte înguste.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.