Connect with us

Cotidian

Autorităţile au făcut pace între Direcţia de Asistenţă Socială şi ONG-urile de la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Braşov

Published

on

Reprezentanţii ONG-urilor care funcţionează în Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale de pe strada Panselelor au fost invitaţi azi la la o discuţie cu reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială, ai Consiliului Local Braşov şi ai Primăriei, pe tema conflictului iscat de ocuparea spaţiilor de la CMSS. Dezbaterea, iniţiată de Prefectul Marian Rasaliu, a avut loc în contextul în care cinci ONG-uri, respectiv Asociaţia Rază de Speranţă, Asociaţia Copiii de Cristal, Asociaţia Dicta şi Asociaţia Bolnavilor de Cancer au reclamat că, de la 1 mai trebuie să părăsească spaţiile pe care le ocupau gratuit până acum, sau dacă vor să le ocupe în continuare, să participe la o licitaţie publică, pentru închiriere. 



 

Speța pe care noi am dezbătut-o astăzi s-ar putea încadra la activitate de binefacere, iar competența analizei acesteia aparține forului decizional la nivel local, astfel încât să stabilească criteriile și condițiile de atribuire a spațiilor”, a declarat prefectul Marian Rasaliu. 

 

În urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că problema apăruta la Braşov între ONG-uri şi DAS se poate rezolva în conformitate cu prevederile art. 124 din legea 215/2001 a administraţiei publice locale, potrivit căreia consilierii – locali şi judeţeni – pot da în folosinţă gratuită pe termen limitat bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau private, locală sau judeţeană, după caz – persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice. Legiuitorul a accentuat trei teze juridice: activitate de binefacere, utilitate publica ori servicii publice. 

CL va defini noţiunile de „binefacere“ şi „de utilitate publică“

În urma discuţiilor de la Prefectură s-a ajuns la concluzia că, în primul rând trebuie definite noţiunile de „binefacere“ şi „utilitate publică“ din activitatea ONG-urilor, astfel încât să nu mai existe confuzii în aplicarea legislaţiei specifice, lucru care poate fi clarificat în urma unei dezbateri publice iniţiate de Primăria Braşov, urmată de o Hotarâre a Consiliului Local în acest sens. Consilierul local Adrian Oprică spune că aceste noţiuni trebuie defininte printr-un act normativ local, care să fie aprobat cât mai curând, pentru a rezolva situaţia. 

„Primăria municipiul Braşov şi Consiliul Local întotdeauna au sprijinit activitatea ONG-urilor, nu doar din domeniul social. Căutam acum să gasim cadrul legal astfel încât să le putem sprijini şi pe viitor. Va fi nevoie de un nou regulament privind criteriile de atribuire a spaţiilor publice către aceste organizaţii, unele cu activitate de binefacere, altele de utilitate publică“, a declarat Adrian Oprică, la finalizarea discuţiilor cu reprezentanţii ONG-urilor.

ONG-urile pot ocupa spaţiile de la CMSS, până la licitaţie

Potrivit directorului Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, Mariana Topoliceanu, în urma discuţiilor de ieri s-a decis ca DAS să solicite Consiliului Local introducerea unei prevederi, în hotărârea de CL privind închirierea spaţiilor de la Centru, conform căreia „ONG-uri care în acest moment îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu la Centrul de pe strada Panselelor, până la încheierea noilor contracte de închiriere, să poată beneficia de spaţiile respective“. „Şi acum îşi desfaşoară activitatea fără nicio problemă, pentru că noi am avut întotdeauna disponibilitate şi am susţinut întotdeauna activitatea acestor ONG-uri”, a precizat Mariana Topoliceanu. 

ONG-urile, mulţumite de discuţii

Gabriela Plopeanu, președinte Asociația Copiii de Cristal: „A fost o întrevedere productivă și au fost lansate soluții similare cu cele propuse de noi, în sensul parteneriatului în temeiul articolul 124 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, noi făcând parte din organizații de binefacere, adică oferim servicii gratuite unor grupuri țintă dezavantajate, iar cei care avem posibilitatea, să plătim utilitățile. Este un pas și acesta, pentru că este obligatoriu să ne continuăm activitatea, deoarece copilul cu întârziere în dezvoltare precum cel cu autism, a fost și este în continuare marginalizat. Nu avem de ales, pentru că suntem constrânși de această poziție a conducerii DAS Brașov”.



 

Diana Niță, președinte Asociația Rază de Speranță: „Mă bucur foarte mult de această întâlnire, pentru că este nevoie de astfel de ocazii în care ONG-urile, autoritățile publice locale și aparatele de specialitate să stea la masa negocierilor, pentru că doar așa putem face ca lucrurile să meargă. Noi am fost aici pentru că suntem în imposibilitatea de a mai acorda serviciile sociale pentru care eram licențiați pentru copiii cu tulburare din spectrul autist. În urma discuțiilor de astăzi, până la posibilitatea de a ne continua activitatea în spațiul de pe strada Panselelor nr. 23 care se află în administrația DAS, respectiv pe luna mai ne vom putea desfășura activitatea, pentru că este necesară continuitatea serviciului nostru. Ulterior, vom participa la această licitație publică adresată tuturor ONG-urilor din Brașov și sperăm ca în continuare să reușim să putem oferi în continuare serviciile zilnice de terapie celor 150 de copii pe care îi avem în Asociație. Noi ne străduim să găsim resursele necesare. Pentru a putea susține acest serviciu licențiat, în afară de subvenția pe care o avem din partea Consiliului Local în baza Legii 34/1998 și a cotizației unor părinți care susțin restul activității, avem acțiuni de binefacere, întrucât noi strângem donații, avem parteneri și sponsori care ne susțin constant activitatea”.

Anca Manciu, președinte Asociația Dicta: „Am venit astăzi cu speranța de a rezolva ceva și să văd implicare și din partea statului în rezolvarea problemelor copiilor cu cerințe speciale. Avem mare nevoie să fim lăsați să funcționăm în continuare în cadrul clădirii de la CMSS de pe strada Panselelor. Plec de aici cu speranța că toată lumea a înțeles acest lucru și se va rezolva ceva pentru acești copii cu dizabilități. Soluțiile propuse au fost benefice și sper că se vor putea aplica”.

 

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending