Va avea județul Brașov un capăt de autostradă în noiembrie 2020? Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru etapa I a autostrăzii Cristian – Râșnov

Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru capătul de autostradă Cristian – Râșnov și drum de legătură – etapa I, astfel că se poate emite ordinul de începere a lucrărilor de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Autorizația a fost emisă în 25 aprilie, la două zile după vizita la Brașov a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. De altfel, el a promis atunci că în 20 mai va reveni în județul Brașov, pentru a inaugura lucrările, asta după ce social-democrații brașoveni au anunțat în 23 aprilie ministrul va merge pe șantierul autostrăzii.



 

Conform autorizației de construire, lucrările se vor executa pe teritoriul administrativ al localităților Cristian și Râșnov. Printre altele, pe lângă realizarea structurii rutiere, vor fi construite două pasaje pe autostradă,  trei pasaje peste autostradă, dar și lucrări de consolidare. Valoarea lucrărilor autorizate, care se vor realiza pe o suprafață totală de 476.575 mp, este de 68.683.715 lei, fără TVA.  Lucrările trebuie finalizate în termen de în 18 luni de la data începerii.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, constructor fiind Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL. Sectorul Râşnov – Cristian (segment al autostrăzii Comarnic-Brașov). Valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei, fără TVA, iar durata de execuţie este de 24 luni, din care proiectare – 6 luni, iar execuţia propriu-zisă – 18 luni. Conform contractului, garanția de bună execuție a lucrărilor va fi de 48 de luni.



Potrivit CNAIR, data de începere a contractului este 11 aprilie 2018, iar graficul stabilit inițial a fost depășit cu 6 luni, având în vedere că etapa de proiectare a durat un an. Dacă lucrările vor începe în 20 mai, așa cum a dat de înțeles ministrul Transporturilor, în condițiile în care s-ar lucra „la foc continuu”, inclusiv iarna, în 20 noiembrie 2020 ar trebui să fie inaugurați primii kilometri de autostradă din județul Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.