Lansată luna trecută, licitația privind întocmirea documentaţiei tehnice aferente transformării în pietonal, a zonei Modarom – Colegiului Naţional „Unirea“ spre Complexul Star a ajuns în etapa de evaluare a ofertelor. De obținerea acestui contract, cu o valoare estimată de 126.050 lei fără TVA (149.999 lei cu tot cu TVA), au fost interesate trei firme, însă numai două oferte, una depusă de o firmă din București șu una de către un consultant din Târgoviște) au intrat în etapa de evaluare. O a treia ofertă, din partea unei firme din Iaşi, a fost depusă după ora stabilită ca termen (ofertele puteau fi depuse până în data de 6 mai, ora 8.44), astfel că nu a mai fost transmisă spre evaluare.
Cum ar putea arăta zona
Reamenajarea din centrul oraşului are în vedere amenajarea unui tronson din bulevardul Eroilor, între intersecţia cu strada Nicolae Bălcescu, şi Modarom, dar şi un tronson din strada Postăvarului, de la intersecţia cu strada Politehnicii, până la intersecţia cu Bulevardul Eroilor. Tot în acest pachet de reamenajare intră şi un tronson din strada Politehnicii, care trece prin spatele Colegiului Naţional „Unirea“.
Întreaga zonă ar urma să fie pietonală, pe sectorul din bulevardul Eroilor urmând totuşi să se menţină un flux ocazional carosabil, cu un regim special de utilizare.
Conform documentației disponibile de site-ul Primăriei Braşov, www.brasovcity.ro, proiectul prevede şi reconfigurarea spaţiilor verzi existente, amenajări de insule verzi, instalarea unor piese de mobilier urban care să promoveze conceptul „peisaj de conversaţie”, implementarea unei soluţii unitare de pavaj pentru întreaga zonă. De altfel, anul trecut Comisia de Circulaţie din Primăria municipiului Braşov a avizat reamenajarea porţiunii de stradă cuprinsă între magazinul Star şi Modarom, aprobând înlocuirea asfaltului de acum, cu piatră cubică, dar și realizarea unor insule pentru pietoni, la intersecţia de la Star. Tot atunci s-au discutat două alternative de amenajare a zonei, fie conform unui model medieval, care presupune pavarea străzilor cu piatră cubică, fie îmbinarea elementelor moderne cu cele istorice.
Fii primul care comentează