Mihai Mohaci s-a decis pentru PRO România și a primit și coordonarea organizației din Brașov. Alături de el vin foști pesediști din tabăra anti-Dunca

După ce la începutul lunii s-a înscris pentru a doua oară în PRO România, deputatul brașovean a primit și o funcție de conducere în filiala din Brașov a partidului. Mohaci îl înlocuiește în funcție pe Mihai Sturzu, 

„Începând cu data de 14 iunie, am avut onoarea de a  fi împuternicit de către preşedintele partidului PRO România,  Victor Ponta, cu calitatea de coordonator ofcial al judeţului Braşov înrelaţia cu autorităţile locale, persoane fizice sau juridice, pentru desfăşurarea activităţilor specifice partidului pe plan local”, a anunțat Mohaci. 

Noul lider al filialei județene  Brașov a amintit că în PRO România Brașov s-au înscris și alți social-democrați brașoveni, printre care Cătălin Leonte, Liviu Lupu sau Mihai Ghirdă, aceștia fiind printre contestatarii lui Marius Dunca. 
Mihai Mohaci a anunțat și ce planuri are pentru filiala pe care o conduce: „Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu viziunea unei administraţii moderne pro-europene – cu componente economice, culturale, de educaţie, de sănătate – în esenţă, cu tot ceea ce înseamnă viitorul unui oraş european”. 
Nu în ultimul rând, noul președinte al PRO România Brașov a afirmat că „momentul în care PSD-ul se putea reforma s-a consumat şi, ca urmare, este nevoie de o nouă construcţie solidă de centru-stânga, care să se ocupe în egală măsură atât cu stimularea iniţiativei private cât și a mediului de afaceri”. 
 

„Navetă” de câteva luni, pe ruta PSD – PRO România  și retur 

Reamintim că la începutul acestui an, deputații brașoveni Mihai Mohaci și Mihai Popa s-au mutat, pentru câteva zile, de la PSD la PRO România, dar s-au întors la PSD. La momentul respectiv, ei l-au criticat dur pe liderul social-democraților brașoveni, Marius Dunca. La începutul acestui an, cei doi au mai fost pe picior de plecare, dar au revenit destul de repede la sentimente mai bune. Ba mai mult, în luna martie, cei doi au apărut într-o conferință de presă cu Marius Dunca, pentru a anunța că social-democrații brașoveni formează o echipă unită și puternică. 
După alegerile europarlamentare din 26 mai, Mohaci și Popa au plecat de la PSD la PRO România. 
 
 
 
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.