Ramai la curent!

Cotidian

Amenzile pentru „artiștii“ care fac graffiti pe clădiri sunt prea mici ca să-i descurajeze. Poliția Locală a sancționat peste 50 de tineri dar fenomenul tot ia amploare

Publicat

in

În ultimii doi ani și jumătate au fost prinși peste 50 de tineri/minori în timp distrugeau cu sprayuri cu vopsea ziduri ale unor imobile din diferite zone ale orașului, transmite Poliția Locală Brașov. Fenomentul vandalizării clădirilor a luat amploare în oraș și nu pare să poată fi oprit în vreun fel, mai ales că „artiștii“ de ocazie nu sunt speriați de autorități și nici de sancțiunile pe care le-ar putea primi. 



Chiar zilele trecute, un tânăr a recidivat și a primit cea de a treia sancțiune din partea Poliției Locale. „Creațiile” sale au fost recunoscute de către oamenii legii, care, la sfârșitul anului trecut, l-au surprins pentru prima dată în timp ce își semna capodopera pe zidurile unui imobil din cartierul Astra, spune Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov. 

Cadrul legal care sancționează și la care are competență și Poliția Locală, alături de celelalte instituții care au atribuții pe linie de ordine publică, este Legea 61/1991, conform căreia „Scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate” este infracțiune și se sacționează.

Sancțiunea pentru această faptă este cuprinsă între 100 și 500 lei, sume care nu sunt totuși de natură să îi descurajeze pe cei care mâzgălesc fațadele clădirilor.

„De cele mai multe ori, grafferii acționează în grupuri, iar în acest an au fost zeci de persoane, cam 90% dintre ele minore, surprinse că mâzgăleau diferite imobile. Ele au fost sancționate și li s-au confiscat sprayurile. Grafferii au fost observați inclusiv pe camerele de supraveghere, dar, din păcate nu poate sta non-stop câte un polițist la fiecare colț de stradă“, a mai precizat Poliția Locală.



Un caz special este strada Sforii – obiectiv care a intrat în monitorizarea Poliției Locale Brașov, prin agenții care sunt în misiune de asigurare a ordinii și liniștii publice în centrul istoric. Doar în ultimele luni, pe strada Sforii au fost surprinși că murdăreau zidurile și sancționați șapte tineri turiști ce veniseră în vizită la Brașov.

Potrivit unei analize făcute de Alexandru Costan, de la USR Brașov, în Centrul Istoric al Brașovului sunt în jur de 280 de imobile vandalizate de „artiștii“ cu sprayul în mână. 

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending