Anunțat inițial în Vulcanul stins, concertul soliștilor Operei Brașov s-a desfășurat sâmbătă seara în Biserica Reformată din Racoș, asta după de-a lungul zilei au fost mai multe reprize de ploaie. Organizatorii Festivalului „Sunetul pietrei” au luat în calcul acest scenariu și au anunțat schimbarea locului de desfășurare a concertului, astfel că numărul spectatorilor care au asistat la spectacol a fost mare.
Recitalul a fost susținut de artiștii Operei Brașov, Sonia Hazarian și Mihai Irimia, acompaniați la pian de Silvia Zervu, iar noua „sală de concert” a oferit o acustică perfectă. Spectatorii, cei mai mulți dintre ei turiști, au fost impresionați de spectacol. Cât despre artiști, tenorul Mihai Irimia, a descris spectacolul folosind o expresie specifică Ardealului: „A fost foarte fain”.
„Păcat că ploaia ne-a încurcat puțin planurile. Știu din experiența colegilor mei care au susținut recitalul în Vulcanul stins că a fost foarte multă lume. Și în biserică a fost un concert extrem de reușit, într-un cadru foarte frumos”, a declarat Mihai Irimia.
La rândul ei, Sonia Hazarian, care a cântat în vulcan anul trecut, alături de colegul ei din Opera Brașov, tenorul Liviu Iftene, a declarat că la concertul din Biserica Reformată din Racoș „publicul a fost pe măsura așteptărilor”.
„Suntem convinși că i-am cucerit cu piesele pe care le-am interpretat în această seară. Cred că am fost la înălțime. Nu aș putea spune că a fost o zi foarte ușoară. De dimineață nu știam unde se va desfășura concertul și am stat permanent pe telefon, pentru a vedea unde cântăm. Într-un final, recitalul s-a desfășurat aici și la un moment dat eram la concurență cu ploaia care se auzea”, a mai spus solista Operei Brașov.
Festivalul „Sunetul pietrei” de la Racoș s-a desfășurat în perioada 3 – 4 august. Evenimentul a fost organizat de Asociația Carpaterra în cadrul proiectului „Vulcanul Racoșului – resursă de dezvoltare culturală”, în parteneriat cu Asociația Alsorakosert și cu sprijinul Zeolites Production și al Primăriei Racoș. Proiectul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.
Pe lângă recitalul soliștilor Operei Brașov, la Racoș a mai fost un concert susținut de Ansamblul Operettissim, compus din patru cântăreți ai Operei Maghiare din Cluj, doi violoniști și un pianist. De asemenea, în agenda festivalului a mai fost inclus un atelier pentru copii, o demonstrație de sculptură în piatră, o expoziție de roci vulcanice, excursii ghidate, o demonstrație de dansuri populare, o proiecție de film și un târg de produse tradiționale.
"Sunetul pietrei" a trecut la Planul B, din cauza ploii: Recitalul artistilor Operei Brasov, Sonia Hazarian&Mihai Irimia, acompaniati la pian de Silvia Zervu, s-a mutat din vulcanul stins in biserica reformata din Racos 🙂
Publicată de Brasov Metropolitan pe Sâmbătă, 3 august 2019
Fii primul care comentează