Poliția Locală Brașov, captură de zeci de flacoane de aurolac. Consumatorii de substanțe psihoactive sunt tot pe străzi

În ultima săptămână, cu ocazia creșterii frecvenței acțiunilor de menținere a ordinii și liniștii publice în zona Bulevardul Gării – Bulevardul Victoriei, polițiștii locali au capturat de la consumatorii de substanțe psihoactive, zeci de flacoane de aurolac, unele sigilate, anunță conducerea instituției.  Cu toate astea, atunci când vine vorba despre consumator, cu înlăturarea lor din această zonă este ceva mai greu.

76 de consumatori de substanțe cu proprietăți psihoactive (aurolac și prenadez) au intrat în atenția Poliției Locale Brașov, de la începutul anului și până acum, spune Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov.

„Sunt persoane care, din cauza consumului de astfel de substanțe, dezvoltă un comportanent antisocial, creând un mare disconfort trecătorilor și locuitorilor din zonă. Jumătate dintre aceste persoane au fost identificate în lunile de vară de către agenții Biroului ordine publică 2, birou care are în atribiții și menținerea ordinii și liniștii publice pe zona Bulevardul Gării – Bulevardul Victoriei, areal preferat de astfel de persoane. Cei mai mulți dintre ei sunt adulți, aflați deja în baza de date a instituției, spun polițiștii locali. De fiecare dată când au fost surprinși de echipele de intervenție, au fost sancționați și îndrumați către localitățile de domiciliu, ținând cont că acestea sunt singurele măsuri pe care Poliția Locală Brașov le poate aplica, în conformitate cu legislația în vigoare“, a mai spus Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale.  

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.