VIDEO. Viorica Dăncilă, întrebată de un localnic din Lisa cum a ajuns în Ţara Făgăraşului: „Cum au făcut şi ceilalţi. Dar de ce vă interesează?“

Mai mulţi localnici Breaza (comuna Lisa) unde premierul României a ajuns azi pentru a participa la sfinţirea unei mănăstiri, au vrut să afle de la  Viorica Dăncilă cum a ajuns în zonă, după ce aceasta a vorbit despre eforturile pe care Guvernul le face pentru realizarea Autostrăzii Comarnic – Braşov. 

„Cum aţi venit de la Bucureşti?“, a întrebat un localnic.
„Cum l-au făcut şi ceilalţi. Dar de ce vă interesează acest lucru?“, a răspuns premierul.
„Mă interesează, pentru că acum, vara, şi iarna, drumul de la Bucureşti în Ţara Făgăraşului durează şi şapte ore“, a răspuns acesta.

Apoi, tânărul a făcut referire la drumul care leagă Brașovul de Sibiu, spunând că a fost renovat „de prietenul dumneavoastră, asociatul la guvernare, Tăriceanu”.
 
„Stați puțin. Nu vorbim despre asociați, pentru că asocierea are altă conotație”, i-a replicat premierul.
 
 
 
Tânărul a continuat spunând că pe drumul de la Brașov Sibiu mor oameni pe capete. 

 

video: newsbv.ro

„Şi noi facem toate eforturile pentru a face Autostrada Ploieşti – Comarnic. (…) De 30 de ani nu s-a făcut nimic, încerc să fac lucruri pe care alţii nu le-au făcut. (A guvernat – n.r.) în cea mai mare parte Opoziţia şi nu PSD-ul. Iar dacă dumneavoastră luaţi ceea ce s-a făcut de PNL, de PDL, şi ceea ce a făcut PSD-ul, o să vedeţi diferenţe de kilometri. (…) Cred că toţi cei care venim la biserică de aceea venim, să fim mai buni, şi manifestările şi răutăţile în faţa bisericii sau în timpul unei slujbe cred că nu-şi au locul. Cred că politica e de o parte, biserica e de o parte. Eu am venit aici să mă rog şi am venit la această slujbă minunată“, a declarat premierul.

Alţi oameni aflaţi la faţa locului s-au fotografiat cu Viorica Dăncilă şi i-au urat succes la alegerile prezidenţiale, scrie Agerpres. Premierul României s-a aflat joi în satul Breaza din comuna Lisa, pentru a participa la la sfinţirea Mănăstirii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul“.  

 

 

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.