Elevii din Părău, Lisa şi Ticuşu primesc şi în 2022 masa caldă sau pachetul alimentar la şcoală. Programul-pilot derulat de Guvernul României continuă şi anul viitor

Programul-pilot de suport alimentar cunoscut sub denumirea de „Masa caldă” va continua în acest an şcolar, beneficiari urmând să fie preşcolarii şi elevii din unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din mai multe comunităţi vulnerabile, potrivit unei hotărâri aprobate marţi de Guvern. Printre beneficiari sunt și elevii de la școlile gimnaziale din Părău, Lisa și Ticuşu din județul Brașov. 

„În perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat vor primi cu titlu gratuit un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei pe beneficiar, incluzând TVA. Se vor distribui produse alimentare obţinute în unităţi autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar-veterinare. Programul se derulează în paralel cu alte programe similare implementate şi cu sprijinul autorităţilor publice locale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Programul pilot este la al treilea al de desfăşurare. El este menit să sprijine preşcolarii şi elevii din clasele primare şi gimnaziale, din comunităţile vulnerabile, pentru reducerea abandonului şcolar. 

În acest an şcolar, în primul semestru, în programul pilot au fost „prinşi” peste 450 de elevi din judeţul Braşov, de la şcolile din  Lisa, Părău şi Ticuşu, care primesc o masă caldă sau un pachet alimentar în limita a 10 lei/zi/copil. (DETALII AICI)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.