Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Șapte terenuri de sport complet reabilitate și puse la dispoziția publicului, la Brașov. Pe două dintre ele se va juca „baschet pe iarbă”

Publicat

in

În perioada imediat următoare Primăria Braşov anunţă că va finaliza modernizarea a șapte terenuri destinate iubitorilor de fotbal, baschet și tenis, cu toate dotările specifice fiecărui sport. 
Lucrările au început de aproximativ o lună și au vizat zona Aleii de sub Tâmpa, parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și parcul de pe strada Soarelui.
 
 
„Aceste lucrări fac parte din strategia municipalității de sprijinire a sportului de masă și extindere și modernizare a facilităților sportive și de relaxare.  Am identificat aceste șapte terenuri, pe care se derulează lucrări de amenajare și de dotare cu elemente specifice. O parte dintre ele sunt sub Tâmpa, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, care a devenit un loc pentru mișcare și relaxare atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Suntem într-o fază finală cu aceste lucrări, în zilele următoare vom finaliza și celelalte locații, din celelalte zone ale orașului și le vom pune la dispoziția copiilor și părinților, pentru a se bucura de ele“, a declarat primarul George Scripcaru.
 

Terenurile de baschet de sub Tâmpa, refăcute complet

Pe Aleea de sub Tâmpa, au fost reamenajate cele două terenuri de baschet de 30x18m și 22×11 m. A fost refăcută infrastructura, fiind turnată placă de beton pentru fiecare, iar suprafața de joc este una nouă, din material acrilic, în locul vechiului asfalt. Suprafața de joc este realizată prin aplicarea mai multor straturi de rășini acrilice speciale, rezultând o suprafață perfectă pentru joc, care amortizează șocurile pe care le resimte corpul în urma săriturii. Au fost recondiționate coșurile de baschet și vor fi montate panouri noi, iar în câteva zile terenurile vor fi dotate și cu bănci și coșuri de gunoi.
 
 
Terenurile de tenis de lângă agrement, aproape gata 
Tot pe Aleea de sub Tâmpa, în zona Centrului de Agrement, este aproape finalizat un teren de tenis acoperit cu zgură și a fost turnată placa de beton pentru un al doilea, care va avea gazon sintetic pe suprafața de joc. Fiecare are suprafața de 36×18 m și vor fi dotate și cu bănci și filee.
 
 
Teren multifuncțional în cartierul Astra 
În parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare, pe o suprafață de 35×25 m, a fost amenajat un teren de joc multifuncțional, cu gazon artificial, destinat în special fotbalului. Terenul poate fi folosit în întregime pentru un meci sau se poate juca minifotbal, pe lățime, fiind astfel disponibile două suprafețe de joc. Porțile vor fi dotate cu plase textile.
 
 
Teren de baschet cu gazon artificial pe strada Soarelui 
În parcul de pe strada Soarelui, au fost reabilitate cele două terenuri de joc, fiecare cu suprafața de 30×15 m. Plăcile betonate au fost curățate și refăcute. Pentru ambele terenuri s-a ales gazonul artificial ca suprafață de joc. Dacă pentru cel de fotbal grosimea gazonului este de 5 cm, ca și în celelalte locații, pentru cel de baschet grosimea va fi de 2 cm, iar suprafața va fi mai dură. Chiar dacă pare o curiozitate, gazonul este potrivit și pentru jocul de baschet, și pentru alte jocuri (fotbal, minifotbal, volei, tenis), fiind un gazon de tip „multisport“, care respectă norme internaționale în domeniu, inclusiv cele ale Federației Internaționale de Baschet (FIBA).
 
 
Potrivit reprezentanților Serviciului Amenajare Zone de Agrement, gazonul artificial pentru baschet este o noutate în Brașov și se bazează pe o tehnologie de umplere cu siliciu și fulgi de latex, care asigură o amortizare suficientă pentru ca jocul de baschet să fie plăcut, dar care să nu împiedice dinamica obișnuită a mingii pentru acest sport. 
Accesul pe terenurile menționate va fi gratuit, după un program ce va fi stabilit în perioada următoare.
 
 
„Facem apel către utilizatorii terenurilor să încerce să le mențină cât mai mult timp în bună stare, să nu arunce mucuri de țigări, coji de semințe sau gunoaie pe suprafețele de joc și să nu tragă de plasele textile. Poliția Locală va avea sarcina să țină aceste obiective sub observație, însă în ultimă instanță ține de civismul utilizatorilor ca aceste terenuri să dureze cât mai mult.  Noi le vom întreține și în continuare, însă apelăm la părinți și la cei mai mari în special să aibă grijă de aceste locuri, pentru că ne dorim să fie utilizate un timp cât mai îndelungat și nu au fost făcute pentru testat mușchii, așa cum s-a întâmplat la Pietrele lui Solomon, unde unii au înțeles că băncile și gardurile sunt acolo pentru a fi rupte. Și acolo am refăcut aceste elemente și sper să rămână în bună stare o perioadă cât mai lungă“, a spus primarul.
 
Valoarea totală a lucrărilor, inclusiv dotări, este aproape 535.000 de lei, inclusiv TVA.

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Trending