Ramai la curent!

Stiri Brasov

Hocheiştii de la Corona Braşov, victorie în Erste Liga

Publicat

in

Corona Braşov şi SC Miercurea Ciuc au obţinut victorii, acasă, respectiv în deplasare, vineri, în meciurile disputate în Erste Liga la hochei pe gheaţă.

Corona Braşov a câştigat pe Patinoarul Olimpic de sub Tâmpa în faţa formaţiei Fehervari Titanok, cu scorul de 4-1 (0-0, 1-0, 3-1). Golurile formaţiei Corona au fost marcate de Cody Fowlie, Matyas Biro, Zsombor Molnar şi Roberto Gliga, golul de onoare al echipei maghiare fiind semnat de Hunor Csaszar.

În altă partidă, FTC-Telekom, campioana en titre, a fost învinsă la Budapesta de Sport Club Miercurea Ciuc, cu scorul de 5-4 (1-2, 2-1, 1-0), după prelungiri. Pentru ciucani, care au fost conduşi cu 4-2, au marcat Denis Kuliaş (două), Evan Brophey, Andrei Taratuhin (două), inclusiv golul victoriei. Golurile echipei Ferencvaros au fost reuşite de Rasmus Kulmala, Adrian Toth, Antonino Sarcia şi Dezso Roczanov.

În clasament, pe primul loc se află FTC-Telekom, cu 18 puncte (7 jocuri), urmată de Dunaujvarosi Acelbikak, 15 puncte (5 j), Sport Club Miercurea Ciuc, 12 p (5 j), Corona Braşov, 10 p (6 j), DEAC Debrecen, 9 p (5 j), ACSH Gheorgheni, 5 p (5 j), UTE, 5 p (5 j), Hokiklub Budapesta, 4 p (5 j), Schiller-Vasas HC, 3 p (6 j), Fehervari Titanok, 3 p (7 j).

Cotidian

FOTO-VIDEO. Ursoaică cu doi pui, relocată din Răcădău. Un alt urs, extras din centrul vechi al Brașovului

Autoritățile au extras un urs care cobora frecvent pe strada Nisipului și au relocat o ursoaică împreună cu cei doi pui ai săi după o intervenție desfășurată pe strada Molidului. Numărul apelurilor la 112 privind prezența urșilor a ajuns la 291 de la începutul anului.

Publicat

in

Un exemplar de urs care ajunsese să se plimbe chiar și ziua în zona străzii Nisipului, din Șchei, a fost capturat ieri și extras, a anunțat Primăria municipiului Brașov.

Tot ieri, autoritățile au reușit să tranchilizeze și să reloce o urscoaică cu doi pui, din zona locuitor a cartierului Noua.

„În urma unor apeluri multiple la 112 de pe strada Molidului, echipa de intervenție s-a deplasat în zonă, a monitorizat o ursoaică cu doi pui timp de mai bine de două ore, după care s-a reușit tranchilizarea acesteia. Ulterior acestora li s-au montat crotalii și cip-uri, după care au fost relocați, toate cele trei animale fiind transportate într-o zonă adecvată habitatului lor natural”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Dan Ghiță.

De la începutul anului s-au înregistrat 291 de apeluri la 112, numai luna aceasta (între 1 și 14 iunie) fiind înregistrate 97 de apeluri. Echipa de intervenție a fost convocată și a acționat în 29 de situații. În urma intervențiilor, șase exemplare de urs au fost relocate și alte șase au fost extrase, a precizat Primăria municipiului Brașov.

Citește mai departe

Educație

„Primul ghiozdan”, pentru 2.300 de elevi din municipiul Brașov. Pachetele cu rechizite vor fi primite de micuții care încep clasa pregătitoare

Publicat

in

Aproximativ 2.300 de elevi din municipiul Brașov care încep clasa pregătitoare în luna septembrie vor primi un ghiozdan plin cu rechizite. Acestea sunt acordate prin programul „Primul ghiozdan” derulat de Direcția de Asistență Socială Brașov, iar scopul acestei măsuri de protecție socială este preveni sau limita presiunea financiară asupra familiilor.
Pentru achiziționarea celor 2.300 de pachete pline cu rechizite, Direcția de Asistență Socială Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată de 289.256 de lei, fără TVA, iar termenul maxim de furnizare a produselor este 28 august.
Pachetele vor conține un ghiozdan, un penar, caiete și alte obiecte necesare copiilor din clasa pregătitoare. În cazul ghiozdanelor, acesta vor avea culori diferite: 1.110 vor avea culoarea predominant nuanţă roz/roșu (pentru fete), 1.165 vor avea predominant
nuanţă bleu (pentru băieți), iar 25 ghiozdane vor avea alte tipuri de culori, preferabil portocaliu, verde, și mai puţin combinaţii simultane ale culorilor alb, negru, maro, gri, bleumarin.

Citește mai departe

Fapt divers

Urs împușcat pe Transfăgărășan după ce a atacat un turist elvețian în zona barajului Vidraru

Un urs care a atacat un turist elvețian în apropierea Barajului Vidraru a fost împușcat de angajații Direcției Silvice Argeș. Decizia a fost luată de comisia locală, după evaluarea comportamentului agresiv al animalului.

Publicat

in

Un urs care a atacat un turist străin pe Transfăgărășan a fost împușcat de autorități, în urma unei intervenții desfășurate în baza deciziei comisiei locale pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Incidentul a avut loc luni, 15 iunie, pe DN 7C Transfăgărășan, în apropierea Barajului Vidraru, unde un turist din Elveția a fost atacat de animal, au anunțat reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. În urma evaluării situației, autoritățile au ajuns la concluzia că ursul prezenta un comportament agresiv și reprezenta un pericol pentru siguranța publică. Potrivit comunicatului transmis de Romsilva, exemplarul a fost extras prin împușcare de angajați ai Direcției Silvice Argeș. La intervenție au participat, de asemenea, jandarmi și reprezentanți ai Primăriei comunei Arefu.

Zona Transfăgărășanului este cunoscută pentru numărul mare de urși care ajung frecvent în apropierea drumului și a parcărilor, atrași de hrana oferită de turiști sau de resturile alimentare lăsate în urmă. Specialiștii avertizează, din nou, că apropierea de animalele sălbatice și hrănirea acestora pot conduce la modificarea comportamentului natural al urșilor și la creșterea riscului de incidente.

„Pentru a reduce riscul întâlnirilor dintre oameni și urși, Direcția Silvică Argeș a montat panouri de avertizare suplimentare și a intensificat patrulele comune cu Jandarmeria Română în zonele cu risc. Vă rugăm să nu hrăniți și să nu vă apropiați de animalele sălbatice. Un urs obișnuit cu prezența și mâncarea oamenilor ajunge să fie un pericol — atât pentru turiști, cât și pentru el însuși”, a transmis ROMSILVA.

Citește mai departe

Trending