Ramai la curent!

Politica

Prefectura Brașov anunță că va dizolva Consiliul Local Predeal. Orașul o ia pe urmele Augustinului

Publicat

in

Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a anunțat că va trece la dizolvarea COnsiliului Local Predeal, acolo unde din luna iunie, deși legal convocat, Deliberativul local nu a reușit întrunirea cvorumului pentru adoptarea de acte administrative.

„Din 15 consilieri în funcție, 7 de la PNL sunt demisionari, un mandat s-a vacantat, iar dacă se convoacă CL înseamnă doar 7 membri, deci lipsă cvorum“, a declarat prefectul.  

În acest caz, prefectul Marian Rasaliu spune că singura soluție de deblocare a situației este dizolvarea Consiliului Local, caz în care deciziile administrative ar urma să fie luate de viceprimarul cu atribuții de primar, Sebastian Fleșieru. Pe de altă parte însă, Prefctura este în litigiu și cu acesta, iar în decemblie are termen la instanța de contencios administrativ, astfel că și el și-ar putea pierde mandatul. Dacă se întâmplă acest lucru, atribuțiile sale vor fi preluate de secretarul localități, exact cum se întâmplă de anul trecut în comuna Augustin. 

Potrivit juristului Prefecturii, Liliana Solovăstru, la Predeal se întrunesc toate condițiile prevăzute de lege, pentru dizolvarae Deliberativului local. „Legea 215, art. 55 prevede că dacă în 2 luni Consliul Local nu a adoptat hotărâre, aceasta este condiție de dizolvare de drept. Apreciez că săptămîna viitoare vom sesiza instanța de contencios administrativ, pentru începerea procedurii de dizolvare“, a declarat Liliana Solovăstru. 

 

Politica

Șefa CCR explică anularea alegerilor: „Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției”

Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a fost determinată de încălcări grave ale regulilor electorale și suspiciuni legate de finanțarea campaniilor. Curtea Constituțională invocă drepturi afectate și informații apărute târziu în procesul de validare.

Publicat

in

Decizia fără precedent de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024 a fost luată pe baza unor nereguli grave care au afectat însăși esența procesului democratic. Explicațiile au fost oferite de președintele Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, în cadrul unui interviu exclusiv acordat postului național TVR Info.

În intervenția sa, Tănăsescu a detaliat că hotărârea a avut la bază trei probleme majore:

  • încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor;
  • afectarea dreptului candidaților de a fi aleși;
  • nerespectarea regulilor privind finanțarea campaniei electorale.

Motivele pentru care Curtea a ajuns la acea concluzie sunt publicate în Monitor și ele țin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea drepturilor candidatilor de a fi aleși și nerespectarea flagrantă a regulilor referitoare la finanțarea campaniei electorale. Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției noastre. Ele sunt de domeniul de competență a Curții, în măsura în care vorbim de drepturi fundamentale și de drepturi fundamentale de tip electoral, apropo de democrație și de pericolele pe care aceasta le poate comporta, cu care ea se poate întâlni. Și sunt motive care, pe de-o parte, au fost detaliate într-o hotărâre, care a trecut destul de multe teste juridice până acum, și testul Comisiei de la Veneția, și testul Comisiei Europene, și sunt motivele de natură tehnică, de natură juridică, cred că sunt destul de, e adevărat că sintetic, dar destul de bine prezentate în acea hotărâre, a declarat președintele CCR.

Creșteri spectaculoase ale unor candidați, cu cheltuieli declarate de campanie inexistente

Toate aceste aspecte au fost considerate suficient de grave pentru a invalida întregul proces electoral. Un element esențial în luarea deciziei l-au reprezentat informațiile apărute târziu în proces, inclusiv documente desecretizate care au ridicat semne de întrebare serioase asupra modului în care s-a desfășurat campania, mai spune șefa CCR. Printre suspiciuni se numără și creșteri spectaculoase de popularitate ale unor candidați, în condițiile în care cheltuielile declarate pentru campanie erau inexistente sau extrem de reduse.

Când documente desecretizate arată faptul că e posibil ca într-o campanie electorală să ai un salt spectaculos de popularitate, cu cheltuieli absolut inexistente sau cel puțin declarate a fi zero, asta e o informație pe care nu o aveam anterior și pe care a trebuit să o analizăm din perspectivă, încă odată, din perspectivă constituțională. Alte tipuri de informații nu au relevanță juridică și atunci acelea nu aveau cum să ne influențeze, a declarat Simina Tănăsescu.

Șefa CCR a subliniat că unele dintre aceste nereguli nu puteau fi analizate anterior, ci doar în etapa finală de validare a alegerilor, când toate datele devin disponibile. În plus, o parte dintre responsabilități țin și de alte instituții ale statului, nu doar de Curte.

„Nu a fost o decizie ușoară”

Hotărârea a fost una dificilă și fără precedent, recunoaște Simina Tănăsescu, dar necesară în contextul informațiilor apărute ulterior:

„N-a fost o decizie uşoarã (…) însă a fost o decizie asumată, o decizie calmă”, a explicat aceasta.

Decizia Curtea Constituțională a României a trecut ulterior și prin evaluări externe, inclusiv din partea organismelor europene, fiind considerată fundamentată juridic. Chiar și așa, anularea alegerilor după primul tur rămâne una dintre cele mai controversate decizii din istoria recentă a României.

Citește mai departe

Politica

Nicușor Dan începe să dea înapoi chiar pe una dintre promisiunile-cheie din campanie: „Voi merge des… de la un moment dat încolo” la ședințele CSM

Publicat

in

Una dintre promisiunile puternic rostogolite în campania electorală de Nicușor Dan, echipa sa și influencerii din sfera sa a fost implicarea directă în zona Justiției, în limitele permise funcției, chiar de către Constituția României – inclusiv prin participarea la ședințele Consiliul Superior al Magistraturii, pe care președintele le poate prezida. Numai că, ajuns la Cotroceni, tonul începe deja să se schimbe, iar în conferința de presă susținută ieri, președintele a început să dea înapoi și să ofere răspunsuri „de acoperire”.

Întrebat miercuri la conferința de presă dacă va merge la ședințele CSM, așa cum a anunțat în campanie, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Voi merge des. De la un moment dat încolo”.

O formulare care îl pune pe șeful statului din nou în lumina unei „minciuninele” sau cel puțin al unui „neadevăr” – după răspunsul ferm din campanie că, în mandatul său nu va fi majorat TVA-ul, de exemplu. Mai ales în contextul în care, în timpul campaniei, ideea prezenței sale active în zona Justiției a fost prezentată ferm ca o modalitate de control instituțional, moderare și implicare directă în apărarea statului de drept.

Ajuns însă în funcție, președintele pare să descopere că una este retorica de campanie și alta este realitatea instituțională a mandatului. Pentru că explicația oferită ieri, în conferința de presă de șeful statului a mers într-o direcție mai largă, legată de lipsa informațiilor solide pe baza cărora se iau deciziile în stat.

„Aici e o chestiune sistemică şi serioasă, pentru că sunt multe afirmaţii în spaţiul public care nu sunt dovedite. Cel mai confortabil pentru un decident politic, cum e preşedintele României, ar fi să aibă 3-4 corpuri profesionale şi fiecare să vină cu un document care să sintetizeze nişte probleme şi el să ia decizia în baza unei informaţii care este cât de cât uniformă între aceşti actori sociali şi diferă doar chestiunea de opţiune, de decizie. Din păcate, şi asta e general pentru multe domenii din activitatea noastră socială, informaţiile lipsesc. Opiniile sunt multe, dar informaţiile de bază lipsesc.”

Nicușor Dan a continuat în aceeași notă de explicații (prea) complexe spunând că, în multe situații, un decident politic nu poate opera rapid pentru că nu are la dispoziție analize deja pregătite:

„Şi atunci, pentru ca un decident politic să aibă o opţiune, de exemplu pe o negociere în cadrul Uniunii Europene, aici este dificultatea. Nu e suficient să dea trei telefoane să primească trei rapoarte, că ele nu există. Şi atunci trebuie să cheme nişte comisii şi comisiile alea să producă informaţia pe care ar trebui să o ai instant. Asta este, de fapt, dificultatea.”

Practic, de la o promisiune fermă că va prezida ședințele CSM, așa cum îi permite legislația, președintele Nicușor Dan atuncă acum responsabilitatea pe comisii. Așa cum a făcut și cu promisiunea de a nu crește TVA-ul în mandatul său…

Citește mai departe

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Trending