Atenție, șoferi! O porțiune din str. Nicolae Titulescu va fi complet închisă în următoarele două săptămâni

De azi, 22 octombrie 2019, încep lucrările de modernizare a rețelelor de apă la tronsonul I de pe strada Nicolae Titulescu, cuprins între strada Dorobanţilor şi strada N. D. Cocea.
Astfel, timp de două săptămâni, până la 3 noiembrie, traficul rutier va fi interzis complet pe această porțiune de stradă.



Pentru informarea conducătorilor auto care au intenția să se deplaseze spre strada Nicolae Titulescu, au fost montate 2 panouri de presemnalizare pe bulevardul 15 noiembrie și unul pe strada Castanilor.

Circulația va fi posibilă pe străzile:

• N. Titulescu, între Castanilor și Dorobanților
• Dorobanților – Română – N.D. Cocea – N. Titulescu/15 Noiembrie.

Pentru cei care au intenția să se deplaseze dinspre Calea Bucuresti, traficul auto va fi presemnalizat pe Calea București în zona cunoscută cu numele de ”3 alimentare”.

Circulația va fi posibilă pe strada N. Titulescu, între Calea București si N.D. Cocea și poate fi continuată pe N.D. Cocea – Păun Pincio – Dorobanților – 15 Noiembrie. Accesul pe str. N. Titulescu în zona Castanilor-Dorobanților nu va fi posibil decât dinspre centrul orașului sau dinspre Castanilor.

Pentru ca lucrările să se desfășoare conform graficului, începând cu data de 21.10.2019, conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze pe porțiunea cuprinsă între str. Dorobanților și N. D. Cocea.



Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.