Ramai la curent!

Cotidian

Făgărașul a obținut 9 milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri, zone pietonale și achiziția de autobuze electrice și biciclete

Publicat

in

Municipalitatea din Făgăraș a pregătit și depus la ADR Centru, în vederea finanțării prin Programului Operațional Regional 2014-2020, trei proiecte integrate, prin care dorește să investească fonduri europene pentru asigurarea unui serviciu eficient de transport public de călători și îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport. Valoarea totală cumulată a celor trei proiecte este de peste 135 milioane lei (aproximativ 30 milioane euro), iar primul proiect a fost semnat vineri, la sediul ADR Centru din Alba Iulia. 



Cererea de finanțare pentru proiectul „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona industrială a Municipiului Făgăraș” are ca obiectiv specific reducerea emisiilor poluante. 

Făgărșenii și turiștii vor putea închiria biciclete 

Proiectul prevede modernizarea a mai mult de 14.400 mp de spații pietonale, precum și mai mult de 2.200 mp spații verzi aferente acestora. Prin investiția propusă se vor derula lucrări de modernizare a trotuarelor din zona industrială a Municipiului Făgăraș, podul peste pârâul Berivoi va fi reparat, cu păstrarea clasei de încărcare, podul peste pârâul Racovița va fi refăcut și se vor amenaja piste pentru biciclete, cu lățimea de minim 1m.  Pe aceste zone se vor separa fluxul pietonal și cel rutier, fiind implementate sisteme de siguranță sau aliniamente de spațiu verde. Pistele de biciclete vor fi amplasate pe tronsoanele unde lățimea drumului o permite.



Pentru stimularea folosirii mijloacelor alternative de transport se vor proiecta stații de închiriere biciclete, cu toate dotările necesare. Prin acest proiect vor fi construite sau modernizate piste de biciclete în suprafață totală de peste 10.000 mp, unde vor exista 7 stații de închiriere, pentru cele 75 de biciclete disponibile în sistem bike-sharing.

În plus, stațiile de transport în comun vor fi refăcute și vor fi amplasate în alveole, doar prin excepție pe partea carosabilă. Unde există spațiu, se vor amenaja noi stații de transport în comun. Proiectul prevede construirea sau reabilitarea a 10 stații de transport public, precum și achiziționarea de 6 autobuze electrice, de capacitate medie.



Valoarea totală a proiectului este de 43,857 milioane lei, din care peste 40,49 milioane lei (aproximativ 8,85 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile, respectiv peste 3,4 milioane lei provenind din contribuția beneficiarului, la cheltuielile eligibile și neeligibile. Data limită pentru finalizarea proiectului este prevăzută la finele primului semestru al anului 2022.

 „De câțiva ani am demarat pregătirea proiectelor de investiții în Făgăraș, în primul rând pentru reabilitarea Cetății, dar și pentru reducerea consumurilor de energie și investiții în domeniul social, pentru sănătate și educație. Avem contractul semnat pentru reabilitarea unui număr de 11 străzi.  Acum abordăm acest aspect al mobilității urbane, pentru că principalii poluatori urbani sunt cei care circulă prin oraș, cu mașina personală, pentru că nu au avut până acum alternative moderne. Vrem să modernizăm orașul, iar acest proiect de aproape 10 milioane euro este primul din seria celor trei prin care vom moderniza arterele rutiere, vom repara poduri și străzi și vom achiziționa autobuze electrice și multe biciclete, pentru a fi folosite de locuitori. Deja avem peste 110 milioane lei contractați pentru investiții în oraș și vrem să folosim cu chibzuință banii europeni, pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat, în momentul semnării acestui contract de finanțare, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.



Pe de altă parte, Dan Popa, director Direcția Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru, a declarat că municipiul Făgăraș  este unul dintre cele 11 orașe din Regiunea Centru care au depus proiecte pe Prioritatea de investiții a Programului REGIO prin care se dorește reducerea emisiilor poluante pe baza Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă.

„În această perioadă de finanțare, municipiul Făgăraș beneficiază de importante fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea comunității locale, adică aproape 25 milioane euro, în total. Vorbim de șase proiecte punctuale pentru Cetatea, pentru anveloparea unor blocuri de locuințe, pentru Spitalul Municipal și pentru comunitatea defavorizată. Chiar dacă este dificil pentru o localitate medie să pregătească cereri de finanțare pe fonduri europene, s-au realizat deja lucruri importante la nivel local. Aceste investiții trebuie să atragă, la rândul lor, fonduri private pentru dezvoltare economică, astfel ca orașul și întreaga Țară a Făgărașului să devină un pol atractiv în județul Brașov”, a mai spus Popa. 

 

Cotidian

Restaurantul Panoramic, amendat de Garda de Mediu Brașov. Administratorii au primit și măsuri de remediere a deficiențelor

Publicat

in

Lipsa autorizației de mediu pentru funcționarea Restaurantului Panoramic a intrat în atenția Gărzii de Mediu Brașov, care zilele trecute a finalizat un control la agentul economic. În urma acestui control comisarii de mediu au aplicat o amendă și au dispus remedierea deficiențelor constatate.

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Brașov a precizat că restaurantul a fost amendat pentru că nu a avut autorizația de mediu pentru funcționarea unității, dar și pentru faptul că nu a putut prezenta o convenție care să îi permită să folosească pentru aprovizionare și pentru transportul deșeurilor drumul care pornește din Valea Cetății.

„Având în vedere natura terenului, dar și regimul special de protecție, accesul trebuia reglementat printr-o convenție cu Agenția Națională pentru Arii Protejate din cadrul Direcției Județene de Mediu, Primăria Brașov și Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Prin acest document ar fi trebuit să fie stabilit numărul de vehicule și graficul de circulație, astfel încât să nu fie afectată zona din punct de vedere al protecției mediului și al turismului. Neavând reglementată activitatea din punct de vedere al legislației de mediu și având în vedere că nu erau respectate condițiile impuse de legislație pentru activitatea într-o arie protejată, unitatea a fost amendată și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor, respectiv intrarea în legalitate prin obținerea tuturor documentelor necesare funcționării”, a declarat Mircea Paraschiv.

Pentru obținerea autorizației de mediu pentru funcționarea restaurantului deținut de omul de afaceri George Copos, solicitarea a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în 13 mai.

Citește mai departe

Cotidian

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa vor să intre în legalitate. Au depus hârtiile pentru autorizația de mediu

Administratorii Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu, după ce accesul auto prin aria protejată a fost blocat în urma unui control al Gărzii Forestiere.

Publicat

in

După ce a rămas fără acces la drumul care trece prin aria protejată Tâmpa, administratorii Restaurantului Panoramic au început demersurile pentru intrarea în legalitate. Astfel, potrivit directorului Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă, agentul economic a depus solicitarea pentru obținerea autorizației de mediu. Urmează că documentația să fie analizată și să fie desfășurate procedurile legale în acest sens.

Amintim că, deși funcționează încă din toamna anului trecut, Restaurantul Panoramic nu a depus până ieri dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Cu toate acestea, unitatea de alimentație publică a folosit drumul care pornește din Valea Cetății pentru a face aprovizionarea și pentru duce în oraș deșeurile. De asemenea, în această perioadă, agentul economic fără autorizație de mediu nu a suportat nicio sancțiune majoră din partea autorităților.

În 24 aprilie, în urma unui control, președintele Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, a dispus închiderea drumului pentru mașinile de aprovizionare. De atunci, marfa pentru restaurant și deșeurile sunt transportate cu telecabina.

După ce a fost luat această decizie, patronul Ana Holding (care deține restaurantul și telecabina de pe Tâmpa), George Copos, a încercat să pună presiune asupra autorităților, amenințând că oprește telecabina și închide unitatea de alimentație publică, însă nu a făcut acest lucru.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov. Voluntarii Oaki au readus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi

Costume, dans și momente emoționante la „Ziua Porților Deschise” organizată de DAS Brașov, unde voluntarii Oaki au adus „Laboratoarele de joacă” pentru copiii din centrul de zi.

Publicat

in

Copiii de la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcția de Asistență Socială Brașov au fost, pentru câteva ore, personajele principale ale unui carnaval organizat cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Atmosfera a fost animată de costume colorate, dans, baloane și activități interactive pregătite împreună cu voluntarii de la Oaki, care vizitează lunar centrele de copii, cu „Laboratorul de joacă”.

La eveniment a participat și viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, iar în centrul atenției s-au aflat copiii și poveștile lor de viață, care, și de această dată, și-au pus amprenta asupra celor prezenți.

„Am fost prezenți ca voluntari, dar adevărul este că noi am primit mai mult decât am oferit. Am primit lecții despre curaj, despre puterea de a zâmbi chiar și atunci când viața nu este ușoară și despre frumusețea sinceră a unui copil care se bucură din toată inima”, spune Alina Brazu, de la Asociația Oaki, care s-a alătura activităților zilei, la centrul DAS.

„Laboratoarele de joacă”, activități constante în centrele Direcției de Asistență Socială Brașov

Asociația Oaki s-a aflat ieri la Centrul pentru copii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a anima evenimentul, cu voluntarii săi. De altfel, voluntarii Oaki colaborează constant cu centrele DAS Brașov încă din 2022, prin proiectul „Laboratoarele de joacă”, organizând activități recreative și educative pentru copiii aflați în situații vulnerabile. În paralel, din 2014, aceștia se implică și în organizarea evenimentului de Crăciun „Dincolo de bariere”, dedicat copiilor cu dizabilități.

Potrivit reprezentanților organizației, întâlnirile cu acești copii sunt și o ocazie de a aduce în atenția comunității eforturile depuse zilnic de părinți, terapeuți și personalul din sistemul social.

„Acești copii duc zilnic lupte pe care mulți dintre noi nici nu le vedem. Fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare reușită vine cu efort, răbdare și multă iubire în jurul lor. Și totuși… ei găsesc puterea să râdă, să danseze, să îmbrățișeze și să ofere afecțiune atât de sincer”, au mai spus reprezentanții Oaki.

Ziua Porților Deschise la DAS Brașov a făcut parte din seria activităților organizate de DAS Brașov pentru promovarea serviciilor sociale și pentru apropierea comunității de copiii și familiile care au nevoie de sprijin specializat.

Lucian Patrașcu – viceprimarul mun. Brașov

Reprezentanții DAS au ales să marcheze evenimentul la Centrul pentru copii cu dizabilități, de pe strada Panselelor nr. 23, pentru a evidenția implicarea constantă a specialiștilor și a angajaților DAS, în sprijinirea micilor beneficiari și a familiilor acestora.

„Sunt locuri în care administrația se vede cel mai bine prin oameni. Prin răbdare. Prin grijă. Prin felul în care fiecare copil este sprijinit pas cu pas. Centrul de pe strada Panselelor nr. 23 este un astfel de loc. Un spațiu în care profesionalismul se împletește cu empatia și responsabilitatea. Le mulțumesc tuturor celor implicați pentru munca lor. Brașovul are nevoie de astfel de servicii și de oameni care pun suflet în ceea ce fac”, a spus viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, prezent la evenimentul de ieri.

Citește mai departe

Trending