Connect with us

Cotidian

Procurorul general cere redeschiderea urmăririi penale în cazul lui Petre Roman. Fostul deputatul de Brașov a luat foc: „E o poveste cusută cu ață albă“

Published

on

Procurorul general cere instanței redeschiderea urmăririi penale în cazul lui Petre Roman și al lui Teodor Brateș, cu privire la infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției. Mai exact, procurorul general Bogdan Licu a infirmat soluțiile de clasare dispuse de procurorii militari, scrie HotNews.ro.



 

Parchetul Generală anunță că în urma examinării din oficiu a soluțiilor de clasare dispuse de Secția Parchetelor Militare, constatându-se că procurorii militari nu au respectat anumite dispoziții, astfel că nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situația de fapt în dosarul Revoluției, procurorul general interimar a decis:
  • infirmarea, ca netemeinice, a soluțiilor de clasare dispuse față de Petre Roman – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale și prim-ministru al Guvernului României şi Teodor Brateș -fost redactor-șef la Televiziunea Română, cu privire la infracțiunile contra umanității (…) și redeschiderea urmăririi penale în cauză.
  • infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluției de clasare dispusă cu privire la infracţiunile de: omor (…), omor calificat (…), genocid (…), infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, (…) utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă şi redeschiderea urmăririi penale în cauză;
  • infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluţiei de clasare dată cu privire la plângerile formulate de un număr de 672 de persoane având ca obiect săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii (…) şi redeschiderea urmăririi penale în cauză;

Ministerul Public precizează că redeschiderea urmăririi penale trebuie confirmată de judecătorul de cameră preliminară.



„Faţă de faptul că în cauză s-a început urmărirea penală faţă de Roman Petre, care, la data evenimentelor, avea calitatea de membru al Guvernului (prim-ministru) urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.40 alin.(1) Cod procedură penală, dosarul să fie trimis de îndată judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i-ar ni competenţa să judece cauza în primă instanţă“, menționează Parchetul General.

În replică, fostul premier Petre Roman susține că demersul procurorilor de a cere redeschiderea urmăririi penale împotriva sa în dosarul Revoluției este „o absurditate”, „o poveste cusută cu ață albă“.

 
„Sigur că ar fi multe de spus, dar cea mai evidentă absurditate care mă revoltă este că ei (procurorii, n.r.) zic că la data comiterii infracțiunii Petre Roman era prim-ministru și e complet fals. Eu am devenit prim-ministru în 27 (decembrie 1989, n.r) și între 22 și 25 eram nimeni, ca să zic așa. E cusută cu ață albă rău de tot povestea asta”, a declarat Petre Roman, pentru Mediafax.

El se declară convins că instanța de cameră preliminară nu va admite cererea procurorilor de redeschidere a urmăririi penale în ceea ce îl privește.

„Singura mea întrebare este ce s-a întâmplat de au ieșit cu chestia asta acum, e foarte ciudat. (…) Pe lângă faptul că conține un fals, ea (cererea procurorilor, n.r.) este și total nemotivată și nejustificată”, a declarat Petre Roman.
 


 
Pe 13 iunie 2017, Petre Roman a fost trimis alături de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității, într-un dosar care vizează acțiunile din 1989.
 
Roman a fost premier al României între 1989 – 1991, iar ultima sa funcție politică a fost cea de deputat PNL de Brașov. În 2012, el a fost ales pe colegiul nr. 8, din Brașov, principalul său contracandidat fiind Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor din partea PDL. Mandatul i s-a terminat însă înainte de vreme, după ce ANI a sesizat că este incompatibil, din cauza că deținea, în același timp, și titlul de Persoană Fizică Autorizată. Roman a atacat atunci decizia ANI, arătând că PFA-ul său a fost suspendat, la scurt timp după momentul în care a devenit deputat de Brașov. 
 

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending