Ramai la curent!

Investitii

Kaufland lângă LIDL, în cartierul Tractorul din Brașov

Publicat

in

Cartierul Tractorul din Brașov a devenit una dintre principalele ținte ale lanțurilor de magazine. Astfel, după Centrul Comercial Coresi și LIDL, în această zonă a orașului ar putea apărea și un magazin Kaufland. Documentați a aferentă acestei investiții a fost avizată  de Comisia de Circulație a Municipiului Brașov, solicitarea fiind depusă de Cosmun West Timișoara, care se ocupă de implementarea investițiilor lanțului de magazine Kaufland. 

 Potrivit documentației avizate de Comisia de Circulație, clădirea noului  hipermarket va fi construită pe strada Turnului nr. 1, la câțiva metri de magazinul LIDL. Imobilul va avea parter și două etaje, dintre care al doilea parția.  De asemenea, lângă noul magazin se va construi un container imbiss-grill (unde se pregătesc produse la grătar). În exteriorul magazinului vor fi amenajate spații verzi, căi de acces, o parcare, și alte spații necesare funcționării hipermarketului. 

Acesta nu este singurul spațiu comercial ce se va construi în cartierul Tractorul. Astfel, la intersecția străzilor 13 Decembrie și Nicolae Labiș se va construi un magazin LIDL. Totodată, conform documentațiilor urbanistice, pe strada 13 Decembrie, vis – a – vis de Complexul Comercial Coresi se pot construi spații comerciale. 

Educație

FOTO. Grădinița de 240 de locuri din Tractorul va fi finalizată mai repede. Cum arată acum una din cele mai mari grădinițe din Brașov

Noua grădiniță construită pe strada Ioan V. Socec din cartierul Tractorul a ajuns la un stadiu de execuție de peste 90%. Unitatea va avea 240 de locuri și ar urma să fie deschisă odată cu începerea noului an școlar.

Publicat

in

Una dintre cele mai așteptate investiții educaționale din cartierul Tractorul se apropie de final. Grădinița construită pe strada Ioan V. Socec, în zona nouă a cartierului, a ajuns la un stadiu de execuție de peste 90%, iar autoritățile locale estimează că va putea fi deschisă odată cu începerea noului an școlar. Potrivit Primăriei Brașov, lucrările au avansat mai rapid decât termenul stabilit inițial, constructorul recuperând aproximativ două luni din calendarul de execuție. În prezent se lucrează la ultimele finisaje, amenajările exterioare fiind aproape finalizate.

240 de locuri pentru copiii din Tractorul

Noua unitate de învățământ de pe str. Ioan V. Socec din Tractoru va avea o capacitate de 240 de copii, organizați în 12 grupe, fiind astfel una dintre cele mai mari din Brașov. Investiția vine într-o zonă care s-a dezvoltat accelerat în ultimii ani și unde cererea pentru locuri în creșe și grădinițe a crescut constant odată cu apariția noilor ansambluri rezidențiale.

Pentru ca grădinița să poată funcționa din această toamnă, așa cum susțin reprezentanții Primăriei Brașov, municipalitatea trebuie să finalizeze dotarea cu mobilier și echipamente, iar împreună cu Inspectoratul Școlar să asigure personalul necesar desfășurării activității.

Teren de sport, grădină senzorială și alte spații exterioare dedicate copiilor

Clădirea va include cele 12 săli de grupă și spațiile auxiliare necesare funcționării unei grădinițe moderne. În exterior au fost amenajate un teren de sport cu suprafață din tartan cauciucat, spații verzi și zone educaționale dedicate activităților în aer liber. Proiectul prevede și o grădină botanică destinată activităților educative, precum și o grădină senzorială realizată din materiale și texturi diferite, concepută pentru stimularea percepției tactile a copiilor.

Lucrările intră în faza de recepție

Potrivit reprezentanților constructorului, principalele operațiuni executate în ultimele luni au vizat închiderea fațadelor, montarea tâmplăriei, compartimentările interioare și finisajele. Dacă actualul ritm de lucru se menține, constructorul estimează finalizarea lucrărilor până la sfârșitul acestei luni, urmând etapa de recepție și obținerea tuturor avizelor necesare pentru deschiderea oficială:

„Față de vizita anterioară, lucrările au avansat într-un ritm constant. Echipele au lucrat la închiderea fațadelor, realizarea finisajelor interioare, compartimentările din gips-carton și montajul tâmplăriei. În prezent, stadiul de execuție este de peste 90%. Terenurile de sport sunt finalizate, iar amenajarea spațiilor verzi se află în etapa finală. La sfârșitul acestei luni estimăm finalizarea lucrărilor și demararea procedurilor de recepție. Ulterior, vor fi făcute toate demersurile necesare pentru ca grădinița să poată fi dată în folosință începând cu noul an școlar”, a explicat Florin Potârniche, manager de proiect.

Investiție de peste 21 de milioane de lei

Lucrările sunt executate de ICCO FM și au o valoare de 21,67 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată integral din bugetul local. Odată deschisă, grădinița de pe strada Ioan V. Socec va deveni una dintre cele mai mari unități preșcolare construite în ultimii ani în Brașov.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Vizibilitate mai bună, la nodul rutier de la Hărman. Pasajele și bretelele de legătură sunt iluminate

Publicat

in

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a finalizat lucrările la nodul rutier de la Hărman, la intersecția drumurilor naționale DN 10 și DN 11.

Rețeaua de iluminat a fost construită de la zero, în total fiind montați 65 de stâlpi și 80 de corpuri de iluminat tip LED.

„Cele două pasaje și toate bretelele de legătură au devenit mult mai sigure datorită faptului că participanții la trafic beneficiază de vizibilitate îmbunătățită, inclusiv pe timp de noapte”, au precizat reprezentanții DRDP Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Trei foste puncte termice de cartier din Brașov, transformate în centre multifuncționale.  Amenajarea unor centre medicale de permanență a rămas la stadiu de plan

Publicat

in

Scoase din funcțiune în urmă cu mulți ani, trei foste puncte termice de cartier vor deveni centre multifuncționale care să găzduiască activități și evenimente destinate persoanelor din cartier și nu numai. Pentru amenajarea celor trei centre, Primăria Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată de 10.383.103 lei, fără TVA și așteptă ofertele până în de 23 iunie.

Conform anunțului licitației, reconversia vizează  punctul termic de pe strada str. Vârful cu Dor (din Valea Cetății), punctul termic de pe strada Aluminiului (Tractorul) și punctul termic de pe strada General Dumitrache (Tractorul).

Spații pentru persoanele marginalizate pe strada General Dumitrache

În caietul de sarcini aferent licitației se arată că punctul termic de pe strada General Dumitrache va fi transformat într-un centru social. La parter va fi amenajat un spațiu specializat în prestarea serviciilor de asistare socială, cu conexarea la servicii sociale adaptate nevoilor utilizatorilor. El va fi dotat cu cabinete medicale de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, de care să beneficieze persoanele din categoriile sociale marginalizate cu asigurare de servicii medicale de recuperare. De asemenea, vor fi amenajate spații de consiliere școlară și spații multifuncționale. Clădirea va fi accesibilă persoanelor cu dizabilități.

Consilere școlară în fostul punct termic de pe strada Vârful cu Dor

În ceea ce privește fostele punctele termice de pe strada Aluminiului și de pe strada Vârful cu Dor, acesta vor fi transformate în centre multifuncționale.

În clădirea de pe strada Vârful cu Dor va fi amenajată o sală multifunțională, spații pentru consiliere școlară și alte zone funcționale.

În fostul punct termic de pe strada Aluminiului va exista o sală multifuncțională, o sală de consiliere școlară. De asemenea, vor fi amenajate cabinete medicale.

Amintim că în urmă cu mai mulți ani, Primăria Brașov avea în plan să transforme fostele centrale sau puncte termice de cartier în centre medicale de permanență, însă proiectul a rămas la stadiul de propunere.

Citește mai departe

Trending