Ramai la curent!

Politica

Klaus Iohannis: PSD este motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult și mai bine

Publicat

in

Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul „Victoria normalităţii”, la gala „Femeile liberale premiază excelenţa”, desfășurată la Sibiu la ințiativa Organizaţiei Femeilor Liberale şi a PNL Sibiu.

În discursul ţinut în faţa femeilor liberale, Iohannis a explicat conceptul său de campanie – „România normală”, făcând referire la administraţie, şcoli, spitale, dar şi la independenţa sistemului de justiţie.

O Românie normală este țara în care cetățeanul este în centrul preocupării statului şi nu invers, cum au încercat cei din ultimii trei ani să definească statul. O Românie normală e cea în care şcolile sunt dotate, în care elevii şi profesorii se simt în siguranţă”, a spus șeful statului. „O Românie normală e o Românie în care cel în suferinţă găseşte uşor un spital modern, dotat, cu personal calificat, cu oameni dedicaţi meseriei. România normală este acea ţară în care romanii se întorc, în care locurile de muncă se creează aici la noi şi nu mai este nimeni obligat să plece din România”, a declarat Klaus Iohannis.

 Supremația legii este o altă valoare care trebuie respectată. „România normală e cea în care legea-i lege pentru toţi, e ţara în care hoţii stau în puşcărie nu la butoanele politice. România normală este ţara în care politicienii încurajează independenţa judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic. România normală e acea Românie în care politicienii doresc să ocupe funcţii pentru a rezolva problemele societăţii, nu pentru a-şi rezolva problemele, multe dintre ele penale”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis a susţinut că România nu a reuşit să devină o țară normală din cauza guvernărilor PSD.

„Pare aşa de simplu, dar oare dacă este aşa de simplu, de ce nu am reuşit în cei 30 de ani scurşi de la Revoluţia din decembrie ’89 să ajungem şi noi în România la normalitate? Ce ne împiedică, ce ne ţine, ce ne încurcă? Cine ne încurcă de 30 de ani? De ce după 30 de ani, de când oficial spunem că am scăpat de comunism, nu avem toţi impresia că am scăpat şi de comunişti? În această seară frumoasă, plină de optimism, nu vreau să vorbesc aproape deloc despre ce ne-a ţinut şi cine ne-a ţinut, dar nu pot să nu spun. Motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine, în ultimii 30 de ani, România a încercat, dar motivul pentru care România nu a reuşit încă de tot să scape de comunism, acest motiv se numeşte PSD”, a acuzat Klaus Iohannis.

„De asta suntem în război politic, fiindcă noi – eu, voi, cu PNL şi împreună cu celelalte partide din Opoziţie – suntem de partea românilor şi ducem această luptă pentru normalitate. Dorim românilor o ţară normală şi pentru asta este absolută nevoie de voi”, le-a mai spus Iohannis femeilor liberale.

În final, şeful statului le-a mulţumit femeilor liberale pentru că s-au arătat dispuse „să lupte pentru români, pentru o Românie normală”.

Premiile OFL

În cadrul ceremoniei au fost premiate femei care prin muncă, determinare, viziune și perseverență s-au afirmat în domeniile lor de activitate.
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, a primit o distincție pentru că a continuat proiectele lui Klaus Iohannis, inițiate pe vremea când șeful statului era primar al Sibiului. A primit o distincție și Doris Pack, președintele Organizației de Femei a Partidului Popular European. Liberalii i-au oferit o distincție și Danielei Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Liliana Romaniuc a primit premiul pentru pasiune și profesionalism în educație. Un moment emoționat a fost cel în care a urcat pe scenă, în scaun cu rotile, Lidia Leahu, fotomodel Atipic Beauty, care a primit premiul „Frumusețea perseverenței”.
De asemenea, medicul Livia Ognean, șeful Secției Neonatologie al SCJU Sibiu, a fost distinsă pentru ajutorul oferit copiilor născuți prematur. Au fost, de asemenea, premiate Gabriela Alexandrescu – președinte executiv Salvați Copii România, Doina Cepalis – antreprenor, Anca Mona Mariaș –dirijor al unor coruri de copii, Florentina Ileșan, profesor la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, Simona Voicescu, președintele asociației „Necuvinte”.

 

Comand de: PNL
Executat de : Parghel Mihaela PFA
Cod mandatar: 31190005

Politica

Guvernul Tomac, primele nominalizări. Cine sunt miniștrii propuși pentru Educație, Externe, Economie și Dezvoltare

Premierul desemnat Eugen Tomac a prezentat o parte dintre numele pe care intenționează să le propună Parlamentului pentru viitorul Guvern. Din echipa aflată în negocieri fac parte diplomați, consilieri prezidențiali, rectori și specialiști din administrația publică, în timp ce mai multe portofolii-cheie rămân încă deschise.

Publicat

in

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut publice primele nume care ar urma să facă parte din viitorul Executiv, în timp ce negocierile pentru formarea Guvernului continuă. Din echipa aflată în construcție fac parte diplomați de carieră, profesori universitari, funcționari cu experiență și specialiști din administrația publică.

Sorin Costreie, de la Universitatea București, propus pentru Ministerul Educației

Potrivit planului prezentat de Tomac, noul Guvern va avea trei vicepremieri, unul dintre aceștia urmând să coordoneze și Ministerul Educației. Pentru această funcție a fost nominalizat Sorin Costreie, actual consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București.

Ambasadorul României la NATO, propus pentru ministerul Apărării, un diplomat de carieră în locul Oanei Țoiu, la Externe

La Ministerul Afacerilor Externe este propus Luca Niculescu, diplomat și coordonator al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Niculescu este fost consilier al președintelui PSD, Sorin grindeanu.

Portofoliul Apărării ar urma să fie preluat de Dan Neculăescu, actual ambasador al României la NATO și diplomat cu experiență în domeniul securității și afacerilor strategice.

Sociologul Ionaș, un apropiat al PSD, propus pentru Ministerul Dezvoltării

Printre numele confirmate se mai regăsesc Teodor Dulceață la Ministerul Mediului, sociologul Vladimir Ionaș, de la Avangard, fost consilier al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor este propus la Ministerul Dezvoltării și rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, pentru Ministerul Agriculturii.

Pentru Ministerul Muncii este luată în calcul Diana Morar, avocat și fost deputat, în timp ce pentru alte portofolii importante negocierile sunt încă în desfășurare.

Consilierul președintelui Da, în discuții pentru Ministerul Economiei

Pe lista numelor vehiculate pentru viitorul Cabinet apar și profesorul Adrian Papahagi pentru Ministerul Culturii, economistul Bogdan Glăvan sau un reprezentant al Băncii Naționale pentru Finanțe, Radu Burnete la Economie, Sorin Elisei la Energie, Ionuț Laurențiu Mașala la Transporturi și juristul Cosmin-Alexandru Soare-Filatov la Justiție.

În perioada următoare, lista miniștrilor va fi definitivată și prezentată Parlamentului, unde viitorul Guvern va avea nevoie de votul de încredere pentru a-și începe mandatul. În prezent, premierul desemnat încearcă să obțină sprijinul parlamentar necesar învestirii noului Executiv.

Citește mai departe

Politica

Seniorii și tinerii PSD Brașov și-au desemnat noile conduceri. Cine sunt liderii aleși

Organizațiile de seniori și tineret ale PSD Brașov și-au ales noile structuri de conducere în cadrul conferințelor desfășurate în weekend. Marilena Șerban, Aurora Dragoman, Vlad Popa și Alexandru Guzun se numără printre liderii validați prin votul delegaților.

Publicat

in

Organizațiile de seniori și tineret ale PSD Brașov și-au desemnat noile echipe de conducere în cadrul conferințelor de alegeri desfășurate în weekendul 6 – 7 iunie 2026.

Aurora Dragoman, un nou mandat în fruntea seniorilor PSD Brașov

Sâmbătă, Organizațiile Municipală și Județeană ale Seniorilor Social-Democrați Brașov și-au ales noile structuri de conducere, în prezența președintelui Organizației Naționale a Seniorilor Social-Democrați, Ion Popa. În urma votului delegaților, Marilena Șerban a fost aleasă președinte al Organizației Municipale Brașov a Seniorilor Social-Democrați.

„Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. Pentru mine, acest prim mandat înseamnă responsabilitate, muncă și dorința de a fi aproape de fiecare membru al organizației. Seniorii social democrați au experiență, au echilibru și au o legătură profundă cu oamenii. Îmi doresc ca Organizația Municipală Brașov să fie o voce activă, unită și respectată, care să contribuie la proiectele PSD Brașov și la viața comunității noastre”, a declarat Marilena Șerban.

De asemenea, Aurora Dragoman a primit un nou mandat la conducerea Organizației Județene Brașov.

„Realegerea mea în funcția de președinte al Organizației Județene Brașov a Seniorilor Social-Democrați este o onoare și, în același timp, o obligație față de colegii care mi-au acordat din nou încrederea. Seniorii PSD Brașov au fost mereu oameni de echipă, oameni implicați, oameni care au muncit pentru partid și pentru comunitățile lor. Vom continua să fim prezenți, activi și uniți, pentru că experiența noastră trebuie pusă în slujba oamenilor și a proiectelor social-democrate”, a transmis Aurora Dragoman.

Alexandru Guzun, reconfirmat la Organizația Județeană de Tineret

Procesul de reorganizare a continuat duminică, atunci când Tineretul Social Democrat (TSD) Brașov și-a desemnat noii lideri la nivel municipal și județean. Vlad Popa a fost ales președinte al Organizației Municipale TSD Brașov, iar Alexandru Guzun a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Județene TSD Brașov.

Totodată, delegații au votat noile Birouri Permanente ale organizațiilor municipale și județene, structuri care vor coordona activitatea politică și organizatorică în următorul mandat.

La nivel județean, echipa condusă de Alexandru Guzun îi include în Biroul Permanent și pe Adriana Adam – Secretar Executiv, Dragoș Lungu – Prim-Vicepreședinte, vicepreședinții Vlad Popa, Alexandru Grideanu, Ștefan Moșescu, Alexandru Mitrofan, Ovidiu Haiduc și Sorin Mănăilescu, alături de membrii Alin Tonie, Alexandra Chivu, Cosmin Mijea, Eduard Măgureanu, Dan Cotinghiu, Loredana Nan, George Coșuleț, Darius Morar, Ana Maria Nicolaescu, Raul Dumbravă, Cristian Pîptic, Cosmin Hocioată, Daniel Ludu și Fabian Covaciu.

În organizația municipală, noul Birou Permanent TSD este coordonat de Vlad Popa și din el mai fac parte vicepreședinții Andrei Edu, Dalia Cioba, Tudor Frumuzachi, Vasile Cojenelu, Vasile Dumitru, Rareș Landa, Alexandru Burcă, Iliuță Hornoi și Cristian Sava, Nicoleta Ciobotaru – secretar, precum și membrii Letiția Jordan, Denisa Musulbaș, Sergio Negrea, Diana Demeter, Vlăduț Arghir, Horia Lungu, Sergiu Cioba, George Munteanu, George Galbîn și Ștefan Lupu.

„TSD Brașov este despre oameni, idei și implicare. Ne dorim o organizație deschisă, activă și conectată la problemele și aspirațiile tinerilor. Împreună putem construi proiecte care să producă schimbări reale în comunitățile noastre”, au transmis reprezentanții noii conduceri.

Citește mai departe

Politica

Nicușor Dan îl propune pe Eugen Tomac pentru funcția de premier: „Are independența și experiența necesare”

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, argumentând că actualul consilier onorific al șefului statului are experiența politică și independența necesare pentru a obține sprijinul partidelor parlamentare.

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi desemnarea europarlamentarului Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, într-un moment pe care l-a descris drept decisiv pentru stabilitatea politică și economică a țării. Anunțul a fost făcut la Palatul Cotroceni, în prezența lui Eugen Tomac, în prezent europarlamentar și consilier onorific al șefului statului.

„Desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de premier. Este un moment important”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele și-a justificat decizia prin blocajele apărute în interiorul coaliției aflate la guvernare și prin dificultatea partidelor parlamentare de a ajunge la un consens asupra viitorului Executivului.

„Pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția în care o doresc românii”, a declarat șeful statului.

Potrivit președintelui, la un an de la formarea coaliției de guvernare, imaginea externă a României și încrederea partenerilor internaționali s-au îmbunătățit, însă tensiunile politice dintre partidele aflate la putere au ajuns să afecteze funcționarea alianței.

„Am ajuns, din păcate, ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid interesului național pe care cu toții l-am asumat în urmă cu un an”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că viitorul Guvern trebuie să continue proiectele asumate de România, printre priorități fiind finalizarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, pregătirea bugetului pentru anul 2027, digitalizarea administrației și reducerea corupției.

Nicușor Dan: „Are independența și eperiența și valorile pentru poziția de prim-ministru”

Explicând alegerea făcută, președintele a afirmat că Eugen Tomac are profilul necesar pentru a negocia cu toate forțele politice reprezentate în Parlament.

„Am ales ca propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare dintre partidele din Parlament. Eugen Tomac are și independența, și experiența, și valorile care îl definesc pentru poziția de prim-ministru”, a spus Nicușor Dan.

Urmează negocierile pentru Guvern

La rândul său, Eugen Tomac a mulțumit pentru încrederea acordată și a anunțat că intenționează să propună un executiv format din specialiști, nu din reprezentanți politici.

„Sunt onorat de această nominalizare și conștient de responsabilitatea pe care o presupune. Voi prezenta un Guvern tehnic, nu unul politic”, a declarat Tomac.

În perioada următoare, premierul desemnat va începe consultările cu partidele parlamentare pentru obținerea unei majorități care să susțină noul Cabinet în Parlament.

Cine este Eugen Tomac și pe la ce partide a trecut varianta „tehnocrată”/ independentă de premier

Deși este prezentat ca un premier tehnocrat sau independent, Eugen Tomac are o biografie strict legată de partide politice din care a făcut parte și chiar le-a condus.

Eugen Tomac și-a construit cariera aproape exclusiv în zona relației cu diaspora și cu Republica Moldova. A intrat în prim-planul politicii naționale în cadrul Partidul Democrat Liberal (PDL), partid din partea căruia a candidat în 2008 pentru Camera Deputaților în colegiul destinat românilor din Europa de Est și Asia. În aceeași perioadă a fost consilier personal al fostului președinte Traian Băsescu pentru relația cu românii de pretutindeni.

În 2012 a fost ales deputat din partea PDL, candidând în colegiul Diaspora care includea și Republica Moldova, iar ulterior a preluat conducerea Comisiei pentru comunitățile românești din afara granițelor țării din Camera Deputaților. În iulie 2013 a părăsit PDL pentru a se alătura Partidul Mișcarea Populară, formațiune pe care ulterior a și condus-o.

Tomac a revenit în Parlamentul României după alegerile din 2016, obținând un nou mandat de deputat din partea PMP. În 2019 a demisionat din Camera Deputaților după ce a fost ales europarlamentar pe lista PMP, alături de Traian Băsescu. În Parlamentul European, Eugen Tomac a activat în grupul politic Partidul Popular European și a făcut parte din mai multe comisii și delegații importante, inclusiv cele pentru ocuparea forței de muncă, drepturile omului, combaterea ingerințelor străine și relațiile cu Republica Moldova și Serbia.

În 2024, Tomac a fost reales europarlamentar, iar în octombrie 2025 a fost numit și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru relația cu românii de pretutindeni.

Citește mai departe

Trending