Micii fermieri din Țara Făgărașului vor avea o nouă oportunitate pentru a valorifica animalele. Ei vor putea merge cu vițeii, mieii și porcii la Târgul de animale din municipiul Făgăraș unde, după ce găsesc un client îi vor putea vinde acestuia animalul tranșat. Acest lucru se va întâmpla după ce va fi autorizat punctul pentru sacrificarea animalelor din târg.
Potrivit publicației salutfagaras.ro, la abatorul din incinta târgului se vor putea sacrifica miei, porci și viței de maxim 300 kg.
„În bugetul local pe anul 2019 am prevăzut o investiție de modernizare a târgului de animale, printr-un abator mobil, un incinerator, o fosă septică autorizată, pentru a putea autoriza acel spațiu, astfel încât toți crescătorii din jurul Făgărașului și cei din Făgăraș, bineînțeles, să vină să își valorifice acolo produsele. Cetățenii din Făgăraș au posibilitatea ca, în fiecare săptămână să vină și să își cumpere produse crescute în gospodării, produse bune, bio, de la animale care nu sunt crescute intensiv (…) Nu cred că mai există nici în țară un astfel de punct autorizat de tăiere a animalelor”, a declarat primarul municipiului Făgăraș pentru publicația amintită.
Edilul afirmat că în această perioadă se fac demersurile pentru autorizarea spațiului de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov. „În funcție de acea autorizație, în cel mai scurt timp noi vom da drumul la spațiu. SC Piețe Târguri va avea un contract cu concesionarul veterinar al municipiului Făgăraș, va avea contract cu doi măcelari, iar producătorii vin acolo cu animale, cumpărătorii pot cumpăra acolo animalul și au posibilitatea să îl taie la fața locului, așa cum prevăd normele europene. Și pleacă cu carnea în plasă”, a mai spus Gheorghe Sucaciu.
Fii primul care comentează