Ramai la curent!

Politica

Un nou scandal în USR. Peste 400 de membri ai USR, printre care și din Brașov, contestă „execuțiile politice” din partid

Publicat

in

Biroul Național al USR a exclus din partid, în ședința de miercuri, 11 decembrie, după trei ore de dezbateri, un membru al Biroului Județean Ilfov, pentru o postare pe Facebook, a anunțat deputatul brașovean, Tudor Benga, care este și membru în Biroul Național USR.

Conform aceleiași surse, pe ordinea de zi, stabilită de președintele Dan Barna, se aflau sesizări la adresa a 6 membri USR, toți cu poziții critice față de diferite decizii ale conducerii partidului. Audierile s-au oprit la cel de-al doilea membru cercetat, în jurul orei 24, când o parte dintre membrii Biroului Național părăsiseră sala, iar acesta și-a pierdut cunoștința.

„Colega noastră Olimpia Ardelean, membru al Biroului Județean Ilfov, a fost exclusă pe baza unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care sesiza nereguli din cadrul organizației județene. De fapt, un avertizor de integritate a fost exclus din USR pentru că și-a făcut treaba, pentru că deranjează. Motivarea majorității de 13 care a votat excluderea în Biroul Național a fost că postarea Olimpiei Ardelean a adus prejudicii de imagine partidului și astfel s-au pierdut voturi în campania de prezidențiale, prejudiciu de altfel nedovedit ci calificat ca fiind «potențial»”, se arată într-un apel către echipa Barna, semnat de 434 de membri USR ș postat Tudor Benga pe pagina personală de Facebook.  

În opinia deputatului brașovean, „genul acesta de execuții politice nu au nimic de-a face cu valorile USR iar noi, subsemnații, nu tolerăm așa ceva. Prin ceea ce s-a întâmplat aseară, USR a pierdut masiv într-un aspect esențial al lui: libertatea de exprimare și respectul pentru dreptul la opinie al membrilor”. 

„Un partid care își propune să salveze România nu va reuși asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei

Cei 434 de membri ai USR, printre care  9  din județul Brașov (printre care Tudor Benga, Flavia Dobrescu, Silviu-Ivan Nunvailer, Fodor Cătălin, Gabriel Munteanu, Mihaela Scânteie, Adrian Sabău,  Paicu Cristina), au semnat un apel către Dan Barna, în care susțin că un partid care își propune să salveze România nu va reuși asta pedepsind exprimarea legitimă a opiniei, pentru a face pe plac oricărui șef ar fi vremelnic la conducerea sa. Este un moment greu pentru USR, dar unul propice pentru a arăta cetățenilor României că nu toate partidele sunt la fel. Vom reuși asta doar cu dezbateri democratice și consistente în interiorul USR, nu cu excluderi ale persoanelor incomode conducerii (…) USR trebuie să revină la construcție, nu să se îndrepte spre demolare”.  

Totodată, semnatarii au anunțat că vor veni cu acțiuni concrete, care să întoarcă partidul din drumul răfuielilor politice spre nevoile cetățenilor, care așteaptă de la noi politici publice și rezultate electorale.

Echipa Barna, acuzată de hărțuirea opozanților 

Cei care au semnat apelul au transmis echipei Barna o listă de revendicări, printre care anulare a sancțiunii disproporționate aplicate Olimpiei Ardelean. De asemenea, cei 434 de membri ai USR cer explicații privind refuzul repetat de a include pe ordinea de zi a ședințelor Biroului Național USR discutarea sesizărilor cu privire la membri ai echipei Barna. Nu în ultimul rând, ei cer „să înceteze hărțuirea membrilor USR critici la adresa echipei Barna”.  

De ce a fost exclusă Olimpia Ardelean

Olimpia Ardelean susține că ar fi fost exclusă după ce a sesizat că în timpul campaniei strângere de semnături pentru campania „Fără penali” descoperit semnături false și a solicitat eliminarea lor din dosare, dar și pentru faptul că a reclamat faptul că filiala locală Buftea a montat, fără autorizație, bannere,  în precampania pentru alegerile prezidențiale. 

De cealaltă parte, USR a anunțat pe pagina de Facebook a partidului că excluderea Olimpiei Ardelean s-a făcut după ce „a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri și pentru o poziție publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie”. 

Pe lângă transmiterea apelului către echipa Barna, mai mulți USR-iști din Opoziție au organizat și un protest tăcut în fața sediului partidului.  

Nu este prima dată când libertatea de opinie este pusă pe un loc secund în USR, fiind „mascată” în spatele unui articol din statut, referitor la „interesele legitime ale partidului și ale membrilor săi”.

După alegerile prezidențiale, după eșecul răsunător al lui Dan Barna, deputatul de Brașov Tudor Benga a avut o ieșire publică prin care a solicitat președintelui partidului să facă un pas in spate

 Opinia sa și a altor membri care au susținut-o a fost taxată inclusiv la nivel local, printr-o notă internă organizația municipală acuzănd că acesta a vorbit fără voia partidului. 

Politica

Șefa CCR explică anularea alegerilor: „Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției”

Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a fost determinată de încălcări grave ale regulilor electorale și suspiciuni legate de finanțarea campaniilor. Curtea Constituțională invocă drepturi afectate și informații apărute târziu în procesul de validare.

Publicat

in

Decizia fără precedent de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024 a fost luată pe baza unor nereguli grave care au afectat însăși esența procesului democratic. Explicațiile au fost oferite de președintele Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, în cadrul unui interviu exclusiv acordat postului național TVR Info.

În intervenția sa, Tănăsescu a detaliat că hotărârea a avut la bază trei probleme majore:

  • încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor;
  • afectarea dreptului candidaților de a fi aleși;
  • nerespectarea regulilor privind finanțarea campaniei electorale.

Motivele pentru care Curtea a ajuns la acea concluzie sunt publicate în Monitor și ele țin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea drepturilor candidatilor de a fi aleși și nerespectarea flagrantă a regulilor referitoare la finanțarea campaniei electorale. Sunt trei motive extrem de solide, ancorate în textul Constituției noastre. Ele sunt de domeniul de competență a Curții, în măsura în care vorbim de drepturi fundamentale și de drepturi fundamentale de tip electoral, apropo de democrație și de pericolele pe care aceasta le poate comporta, cu care ea se poate întâlni. Și sunt motive care, pe de-o parte, au fost detaliate într-o hotărâre, care a trecut destul de multe teste juridice până acum, și testul Comisiei de la Veneția, și testul Comisiei Europene, și sunt motivele de natură tehnică, de natură juridică, cred că sunt destul de, e adevărat că sintetic, dar destul de bine prezentate în acea hotărâre, a declarat președintele CCR.

Creșteri spectaculoase ale unor candidați, cu cheltuieli declarate de campanie inexistente

Toate aceste aspecte au fost considerate suficient de grave pentru a invalida întregul proces electoral. Un element esențial în luarea deciziei l-au reprezentat informațiile apărute târziu în proces, inclusiv documente desecretizate care au ridicat semne de întrebare serioase asupra modului în care s-a desfășurat campania, mai spune șefa CCR. Printre suspiciuni se numără și creșteri spectaculoase de popularitate ale unor candidați, în condițiile în care cheltuielile declarate pentru campanie erau inexistente sau extrem de reduse.

Când documente desecretizate arată faptul că e posibil ca într-o campanie electorală să ai un salt spectaculos de popularitate, cu cheltuieli absolut inexistente sau cel puțin declarate a fi zero, asta e o informație pe care nu o aveam anterior și pe care a trebuit să o analizăm din perspectivă, încă odată, din perspectivă constituțională. Alte tipuri de informații nu au relevanță juridică și atunci acelea nu aveau cum să ne influențeze, a declarat Simina Tănăsescu.

Șefa CCR a subliniat că unele dintre aceste nereguli nu puteau fi analizate anterior, ci doar în etapa finală de validare a alegerilor, când toate datele devin disponibile. În plus, o parte dintre responsabilități țin și de alte instituții ale statului, nu doar de Curte.

„Nu a fost o decizie ușoară”

Hotărârea a fost una dificilă și fără precedent, recunoaște Simina Tănăsescu, dar necesară în contextul informațiilor apărute ulterior:

„N-a fost o decizie uşoarã (…) însă a fost o decizie asumată, o decizie calmă”, a explicat aceasta.

Decizia Curtea Constituțională a României a trecut ulterior și prin evaluări externe, inclusiv din partea organismelor europene, fiind considerată fundamentată juridic. Chiar și așa, anularea alegerilor după primul tur rămâne una dintre cele mai controversate decizii din istoria recentă a României.

Citește mai departe

Politica

Nicușor Dan începe să dea înapoi chiar pe una dintre promisiunile-cheie din campanie: „Voi merge des… de la un moment dat încolo” la ședințele CSM

Publicat

in

Una dintre promisiunile puternic rostogolite în campania electorală de Nicușor Dan, echipa sa și influencerii din sfera sa a fost implicarea directă în zona Justiției, în limitele permise funcției, chiar de către Constituția României – inclusiv prin participarea la ședințele Consiliul Superior al Magistraturii, pe care președintele le poate prezida. Numai că, ajuns la Cotroceni, tonul începe deja să se schimbe, iar în conferința de presă susținută ieri, președintele a început să dea înapoi și să ofere răspunsuri „de acoperire”.

Întrebat miercuri la conferința de presă dacă va merge la ședințele CSM, așa cum a anunțat în campanie, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Voi merge des. De la un moment dat încolo”.

O formulare care îl pune pe șeful statului din nou în lumina unei „minciuninele” sau cel puțin al unui „neadevăr” – după răspunsul ferm din campanie că, în mandatul său nu va fi majorat TVA-ul, de exemplu. Mai ales în contextul în care, în timpul campaniei, ideea prezenței sale active în zona Justiției a fost prezentată ferm ca o modalitate de control instituțional, moderare și implicare directă în apărarea statului de drept.

Ajuns însă în funcție, președintele pare să descopere că una este retorica de campanie și alta este realitatea instituțională a mandatului. Pentru că explicația oferită ieri, în conferința de presă de șeful statului a mers într-o direcție mai largă, legată de lipsa informațiilor solide pe baza cărora se iau deciziile în stat.

„Aici e o chestiune sistemică şi serioasă, pentru că sunt multe afirmaţii în spaţiul public care nu sunt dovedite. Cel mai confortabil pentru un decident politic, cum e preşedintele României, ar fi să aibă 3-4 corpuri profesionale şi fiecare să vină cu un document care să sintetizeze nişte probleme şi el să ia decizia în baza unei informaţii care este cât de cât uniformă între aceşti actori sociali şi diferă doar chestiunea de opţiune, de decizie. Din păcate, şi asta e general pentru multe domenii din activitatea noastră socială, informaţiile lipsesc. Opiniile sunt multe, dar informaţiile de bază lipsesc.”

Nicușor Dan a continuat în aceeași notă de explicații (prea) complexe spunând că, în multe situații, un decident politic nu poate opera rapid pentru că nu are la dispoziție analize deja pregătite:

„Şi atunci, pentru ca un decident politic să aibă o opţiune, de exemplu pe o negociere în cadrul Uniunii Europene, aici este dificultatea. Nu e suficient să dea trei telefoane să primească trei rapoarte, că ele nu există. Şi atunci trebuie să cheme nişte comisii şi comisiile alea să producă informaţia pe care ar trebui să o ai instant. Asta este, de fapt, dificultatea.”

Practic, de la o promisiune fermă că va prezida ședințele CSM, așa cum îi permite legislația, președintele Nicușor Dan atuncă acum responsabilitatea pe comisii. Așa cum a făcut și cu promisiunea de a nu crește TVA-ul în mandatul său…

Citește mai departe

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Trending