FOTO. Făgărășenii vor avea o sală de sport mai mare, cu sistem inteligent antiincendiu

Sala de sport a Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș a intrat de puțin timp în modernizare, lucrările fiind acum în plină desfășurare, având în vedere că  este vacanță școlară  iar Clubul Sportiv Municipal Făgăraș este în pauză competițională. Investiția din bugetul local are o valoare de 368.271,32 de lei (fără TVA). Spațiul va redeveni funcțional din 18 ianuarie 2020,  dar după această dată se vor mai face unele lucrări,  termenul de finalizare a acestora fiind sfârșitul lunii februarie. 



Prin acest proiect capacitatea tribunei va fi mărită la peste 350 de locuri, prin montarea mai multor bănci. Totodată, vor fi amenajate locuri pentru persoanele cu dizabilități – inexistente în prezent – și un spațiu pentru transmisiuni TV.

În plus, vor fi executate lucrări pentru siguranța cetățenilor în cazul unui incendiu: căile de acces vor fi redimensionate, vor fi montate sisteme pentru evacuarea fumului, se suplimentează numărul de hidranți, iar o parte dintre ușile existente vor fi înlocuite cu unele rezistente la foc (15 minute de flacără continuă).

De asemenea, va fi instalat un sistem „inteligent” cu senzori, care, în cazul declanșării unui incendiu, va acționa deschiderea ușilor și blocarea lor în această poziție, pentru facilitarea evacuării încăperii. Același va acționa deschiderea ferestrelor, pentru a fi permisă evacuarea fumului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.