Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Braşov nu vede cu ochi buni mall-ul din Centrul Civic: „După inaugurarea complexului vom avea o situaţie extrem de gravă“

Deschiderea complexului comercial din Centrul Civic, preconizată pentru luna mai, ar putea aduce mai probleme traficului din zonă, cu blocaje mari în trafic dar şi cu locuri de parcare din ce în ce mai puţine. Opinia îi aparţine comisarului-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Sorin Susanu, care spune că situaţia este cu atât mai gravă cu cât investitorul a anunţat o modificare în proiectul iniţial, chiar la configurarea locurilor de parcare etajate, prezentate iniţial. 



 

Am realizat unele studii şi am constatat că după inaugurarea complexului comercial vom avea parte de o situaţie extrem de gravă cu traficul.  Zona va fi extrem de aglomerată.  O şi mai mare neplăcere va fi reprezentată de existenta limitată a locurilor de parcare din zonă. Cu atât mai mult cu cât agentul comercial a anunţat că va renunţa la un etaj destinat parcărilor. Vom încerca să vedem care este soluţia legală să reglementăm şi să remediem această gravă disfuncţionalitate. Din informaţiile pe care le avem acum, din plângerile primite, se pare că vorbim despre elemente de natură penală atunci când ne referim la autorizaţiile eliberate pentru anumite construcţii”, a precizat Sorin Susanu.

Reamintim că investitorul care construieşte mall-ul din Centrul Civic a solicitat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov avizul pentru modificarea acordului de mediu obţinut iniţial. Principalele modificări apar la configurarea parcării. 

Reacţia PRIMĂRIEI BRAŞOV la această intenţie a investitorului, AICI.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.