Spitalul de Boli Infecțioase are azi, 25 martie 2020, pe stoc, un număr de 1.947 de teste pe care le poate folosi pe propriul echipament de Real Time PCR, pentru a depista infecțiile. Informația a fost oferită de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, în cadrul unei videoconferințe susținte azi, alături de dr. Dan Moraru, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.
„Există azi aceste 1947 de teste și echipamentul de testare este funcțional și vrem ca el să fie folosit în permanență. Vom face în așa fel încât testările să se facă la Brașov, pentru a avea rezultatele cât mai repede și a nu mai fi nevoie să le trimitem la Institutul Balș sau Institutul Cantacuzino, din București. Aceste echipamente trebuie însă să fie folosite de personal acreditat“, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov.
Acesta spune, de asemenea, că au fost făcute și alte comenzi, atât de către unitatea medicală, cât și la nivel național, prin Ministerul Sănătății, care urmează să fie onorate în perioada următoare. La fel ca alte materiale medicale sau echipamente, însă, acestea lipsesc de pe piață, iar timpul de ateptare se poate prelungi.
Fii primul care comentează